Educație fără direcție, criza tăcută a tranziției de la studii la piața muncii

Pentru tot mai mulți tineri, studiile superioare nu mai reprezintă o rampă de lansare profesională, ci un traseu care se închide înainte de a începe. Aproximativ 14% dintre tinerii de până în 34 de ani aflați în câmpul muncii declară că activitatea desfășurată nu are nicio legătură cu pregătirea urmată, iar acest procent reflectă un dezechilibru structural, nu situații izolate.

Statul român investește insuficient și incoerent în educație, dar menține așteptări ridicate privind performanța și adaptabilitatea tinerilor, transferând costurile formării către familii și studenți. La finalizarea studiilor, absolvenții pătrund într-o piață a muncii care solicită experiență, dar nu creează cadrul necesar dobândirii acesteia.

În acest context, este necesară instituirea unui sistem național de internship plătit, cofinanțat public-privat, prin care statul să subvenționeze angajatorii ce oferă stagii de minimum șase luni și să încurajeze angajarea unui procent relevant dintre stagiari. Practica universitară trebuie să devină reală, evaluată și conectată la cererea economică, nu o formalitate administrativă.

România nu dispune în prezent de mecanisme funcționale de tranziție de la educație la muncă. Stagiile sunt limitate, angajatorii nu sunt stimulați să formeze tineri fără experiență, iar parteneriatele dintre universități și mediul economic sunt adesea sporadice. În lipsa unei intervenții sistemice, tinerii concurează direct cu persoane deja integrate profesional, într-un sistem care penalizează lipsa de experiență.

Se impune introducerea unui contract de debut profesional, prin care statul să acopere parțial contribuțiile sociale pentru primii 1-2 ani de angajare ai absolvenților, condiționat de mentorat și formare la locul de muncă. O astfel de măsură ar reduce riscul pentru angajatori și ar facilita integrarea tinerilor. Consecințele actualei lipse de viziune sunt vizibile, dificultăți majore de integrare, rate ridicate ale șomajului în rândul tinerilor, nivel scăzut al angajării în timpul studiilor și migrație profesională constantă. Domeniile umaniste și artistice sunt tratate periferic, deși dezvoltă competențe esențiale pentru o societate modernă, gândire critică, comunicare, analiză și adaptabilitate.

În acest sens, este necesară dezvoltarea unor programe dedicate industriilor culturale și creative, susținerea antreprenoriatului în aceste sectoare și integrarea competențelor umaniste în administrație și politici publice. Corelarea finanțării universităților cu rata de integrare profesională a absolvenților, la 12-24 de luni de la finalizarea studiilor, ar introduce un criteriu obiectiv de performanță și ar încuraja adaptarea curriculei la realitățile economice.

Totodată, universitățile trebuie să dezvolte centre de tranziție profesională cu indicatori clari de performanță și parteneriate active cu mediul economic, iar actualizarea programelor de studiu să devină un proces anual, fundamentat pe date privind evoluția pieței muncii.

Tinerii nu părăsesc România din lipsă de atașament, ci din lipsă de perspective. Acceptarea unui loc de muncă fără legătură cu pregătirea sau emigrarea devin opțiuni raționale într-un sistem care nu oferă un început echitabil. Integrarea tinerilor pe piața muncii nu este o problemă individuală, ci una de arhitectură publică. Fără politici coerente de tranziție, țara va continua să investească în formarea profesională a unei generații care își valorifică potențialul în alte economii. Cu reforme structurale, însă, educația poate redeveni motor de dezvoltare și stabilitate socială.

Deputat neafiliat
Raisa Enachi

23 februarie 2026