logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin'

Galeria Madrigal vernisează expoziția artistului Ștefan Orth

23 februarie 2026, București

Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' și Centrul de Cultură Arcuș invită publicul la vernisajul expoziției 'Dintre toate formele din lume', ce prezintă lucrări semnate de artistul Ștefan Orth.

Vernisajul are loc în prezența artistului Ștefan Orth, a istoricului de artă Delia Bran și a curatorilor Attila Kopacz și Silvana Dulamă-Popa. Evenimentul se desfășoară miercuri, 25 februarie 2026, de la ora 19:00, la Casa Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, București.

Expoziția este deschisă vizitatorilor în cadrul vernisajului și la final de săptămână, în zilele de sâmbătă și duminică, în perioada 25 februarie - 22 martie 2026.

Program de vizitare: SÂMBÃTÃ 11:00 - 15:00 / DUMINICÃ 10:00 - 16:00

Accesul publicului este gratuit.

Ștefan Orth expune în cadrul Galeriei Madrigal lucrări recente, dedicate Corului Madrigal, alături de o selecție de lucrări emblematice din creația sa. Format la Liceul de Artă din Oradea și la Academia de Arte Frumoase din București, artistul transilvănean a susținut peste 60 de expoziții personale, în România și în întreaga lume, expunând desene, gravuri, picturi și lucrări în tehnica acvaforte. Distins cu Premiul de Excelență al Ministerului Culturii și titlul de Cetățean de Onoare al Sibiului, Ștefan Orth este o prezență marcantă a artei contemporane românești.

'Deschiderea expoziției din luna februarie marchează aniversarea a 63 de ani de la înființarea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', printr-o prezență artistică de excepție: Ștefan Orth și universul său pictural, în ale cărui lucrări se deslușesc teme arhicunoscute, recognoscibile publicului. Expoziția 'Dintre toate formele din lume' explorează felul în care culoarea capătă formă, consistență și sens.' - Silvana Dulamă-Popa, curatoare a Galeriei Madrigal.

Găzduită în Casa Madrigal, vila de patrimoniu de pe Dealul Mitropoliei din București, Galeria Madrigal este un spațiu sincretic, dedicat deopotrivă muzicii și artelor vizuale, și un program de rezidențe de creație. În perioada ianuarie - decembrie 2026, 10 artiști contemporani sunt invitați să creeze în sala de repetiții a Corului Madrigal și apoi să expună în cadrul galeriei timp de o lună.

Organizatori: Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', Centrul de Cultură Arcuș

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești

Parteneri instituționali: ARCUB, Casa Corpului Didactic, Circul Metropolitan București, Institutul Cultural Român, Opera Comică pentru Copii, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, Senatul României, Soundfeed, Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian', Televiziunea Română, UNIMIR, Universitatea Politehnica București, USAMV Cluj-Napoca

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, București Business, B1 TV, B365, București FM, Euronews România, Europa FM, Itsy Bitsy, Leviathan, Munteanu recomandă, Prima News, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Biz, Romania Journal, spotmedia.ro, TVR Cultural, Zile și Nopți

Afisari: 129

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.