Comunicat de presă - IPJ Bistrița-Năsăud
În continuarea cercetărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, la data de 20 februarie au fost puse in aplicare 3 mandate de aducere a persoanelor la sediul Poliției.
În urma audierilor efectuate, față de 3 femei cu vârste cuprinse între 54 și 58 de ani din comuna Chiuza a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore.
Cele trei persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. În cursul zilei de astăzi, urmează să fie prezentate magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în vederea documentării întregii activități infracționale și a participației penale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.