logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia'

Nu sacrificați cultura și presa pentru economii iluzorii!

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia', organizație sindicală reprezentativă la nivel de sector de negociere CULTURÃ, solicită retragerea prevederii privind reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor și menținerea acesteia la nivelul actual de 950 lei brut.

Reducerea anunțată la 500 lei brut în anul 2026 ar însemna, în realitate, aproximativ 293 lei net. Pentru un angajat din muzeu sau bibliotecă, aceasta se traduce printr-o pierdere de aproximativ 200 lei net lunar dintr-un salariu deja modest. Într-un sector caracterizat prin subfinanțare cronică și venituri inferioare altor domenii bugetare, această diminuare nu este simbolică - este resimțită direct în bugetul familiei.

Indemnizația de 950 lei este deja plafonată de ani de zile, deși legea o raportează la 50% din salariul minim brut. Ea nu a evoluat proporțional cu creșterea costului vieții și nu reflectă nivelul real de calificare și responsabilitate. Nu discutăm despre un privilegiu. Discutăm despre o recunoaștere minimă a celei mai înalte forme de formare academică.

În muzee și biblioteci, titlul de doctor nu este o distincție onorifică. Înseamnă cercetare științifică aplicată asupra patrimoniului, fundamentarea expozițiilor și publicațiilor, clasări și expertize, coordonarea cercetărilor arheologice preventive, implementarea proiectelor naționale și europene, reprezentare profesională internațională. În anumite situații, este o condiție implicită pentru exercitarea responsabilității științifice. A reduce indemnizația înseamnă a transmite că această competență strategică nu mai este valorizată.

Impactul bugetar al menținerii indemnizației este redus - numărul persoanelor cu titlu de doctor în sectorul cultură este limitat. Impactul profesional al diminuării ar fi însă major. Sectorul cultural se confruntă deja cu deficit de personal calificat, dificultăți în atragerea tinerilor specialiști și migrarea competenței către alte domenii. O nouă reducere salarială pentru personalul înalt calificat va accentua aceste vulnerabilități și va slăbi capacitatea instituțiilor de a-și îndeplini misiunea publică.

Un stat care declară că își dorește dezvoltare prin educație, cercetare și identitate culturală nu poate trata investiția în capitalul uman înalt calificat ca pe o cheltuială secundară. Cultura nu este un cost bugetar, ci o infrastructură de cunoaștere și memorie națională.

Federația CulturMedia solicită menținerea indemnizației pentru titlul științific de doctor la nivelul actual și organizarea de consultări reale cu partenerii sociali înaintea adoptării oricărei măsuri cu impact asupra personalului din muzee și biblioteci.

În egală măsură, Federația atrage atenția că și presa este un domeniu vulnerabil, cu salarii scăzute și instabilitate accentuată. Presa românească traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă: afectată de subfinanțare gravă, presiuni economice, ingerințe politice și, tot mai mult, de impactul disruptiv al inteligenței artificiale asupra pieței muncii.

Într-un context marcat de amenințări hibride, dezinformare și război informațional, profesionalizarea presei și combaterea fake news trebuie să reprezinte o prioritate strategică pentru guvernanți. Slăbirea financiară a jurnaliștilor și a specialiștilor din media nu consolidează democrația ci o vulnerabilizează.

Cultura și presa sunt infrastructuri esențiale ale unei societăți democratice. Ele produc cunoaștere, memorie, informare și coeziune socială. Tratarea lor exclusiv prin logica austerității bugetare este o eroare strategică.

Mesajul nostru este clar și ferm: nu se protejează patrimoniul prin diminuarea veniturilor specialiștilor cu înaltă calificare!

În fața acestei măsuri, facem apel la solidaritatea tuturor angajaților din muzee, biblioteci și instituții de patrimoniu, precum și la sprijinul opiniei publice: apărarea indemnizației de doctorat nu este o revendicare individuală, ci o apărare a competenței care susține cercetarea, memoria și identitatea culturală a României. Dacă expertiza este diminuată, patrimoniul devine vulnerabil. Federația CulturMedia va utiliza toate instrumentele legale și sindicale pentru a împiedica această regresie și pentru a proteja demnitatea profesională a celor care țin cultura vie.

Culturmedia - Biroul de presă

Afisari: 88

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.