Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea
Intervenție a pompierilor tulceni alături de serviciul de ambulanță
În cursul nopții de 19 februarie, dispeceratul ISU Tulcea a primit un apel la numărul unic de urgență 112 de la un participat la trafic despre faptul că în apropiere de localitatea Izvoarele, a observat un autoturism blocat în zăpadă, iar alături, o persoană de sex masculin care se afla în hipotermie și dezorientat.
Pentru a nu se pierde timp și pentru ca persoana să primească cât mai repede îngrijiri medicale, apelantul a fost rugat să îl adăpostească în autoturismul propriu, iar în întâmpinarea acestora a fost solicitat ajutorul domnul primar a comunei Izvoarele care a preluat persoana aflată în pericol medical și l-a transportat la sediul primăriei într-o încăpere călduroasă și i-a fost oferită hrană și lichide calde pentru a-i crește temperatura corporală.
Din cadrul ISU Tulcea a fost mobilizată o șenilată cu un echipaj format din trei subofițeri care, alături de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță au plecat de urgență către primăria Izvoarele. Într-un timp scurt, având în vedere condițiile meteo și a drumurilor înzăpezite, au ajuns la sediul primăriei unde persoana de sex masculin, un cetățean georgian în vârstă de 50 de ani a fost evaluat medical, iar ulterior a fost luat decizia să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și tratament de specialitate.
Pe drumul către unitatea medicală, pompierii tulceni au întâmpinat mai mulți șoferi care au rămas înzăpeziți astfel că, în timp operativ, au reușit să scoată autoturismele din zăpadă și în funcție de situație au recomandat șoferilor să întoarcă în cea mia apropiată localitate, respectiv Nalbant, iar cei care aveau mașinile echipate și-au continuat drumul până în următoarea localitate unde au putut parca în siguranță până la deszăpezirea sectoarelor de drum.
Astfel, un număr de 3 autoturisme au fost deszăpezite de către pompierii tulceni, iar doi șoferi au fost convinși să întoarcă din drum pentru siguranța lor.
Dintr-un autoturism la care au intervenit pompierii tulceni, un bărbat de aproximativ 55 de ani a solicitat ajutorul pentru a ajunge în mun. Tulcea, astfel că a fost îmbarcat în șenilată și adus în oraș în siguranță.
Mulțumim persoanei care a ales să nu treacă indiferent pe lângă cetățeanul georgian și pentru faptul că s-a implicat în ajutorarea acestuia. Posibil ca, din cauza condițiilor meteo și a stării de sănătate a persoanei străine ajutorul de care avea nevoie să ajungă mult mai târziu, iar starea de sănătate să i se agraveze și să îi pună viața în pericol.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.