Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova
ACOPERIȘ PRÃBUȘIT PESTE ANIMALE, ÎN LOCALITATEA PUCHENII MARI
Pompierii prahoveni intervin în această dimineață în comuna Puchenii Mari, sat Petroșani, după ce acoperișul unui saivan s-a prăbușit peste animale (din cauza stratului de zăpadă).
Sesizarea a fost primită în jurul orei 08:30, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere, cu echipajele aferente, din cadrul Detașamentului 2 Ploiești.
Potrivit primelor informații, saivanul are o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, iar sub acoperișul prăbușit au fost surprinse mai multe animale (oi și capre).
Echipajele de intervenție acționează pentru îndepărtarea elementelor de construcție și salvarea animalelor surprinse sub dărâmături, precum și pentru înlăturarea oricărui pericol suplimentar.
Intervenția este în dinamică. Voi reveni cu date.
ISU PRAHOVA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.