logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Mariana Vârgă

Dreptate pentru medicii României!

1. România are deja un sistem medical care se confruntă cu provocări enorme: lipsă de personal, migrația medicilor, spitale supraaglomerate. Ultimul lucru de care avem nevoie este să descurajăm și mai mult profesioniștii care au ales să rămână și să lupte aici, pentru noi.

Avem în dezbatere Proiectul de lege nr. 21/2026 privind modificarea Legii sănătății nr. 95/2006, care reprezintă un grav abuz împotriva corpului medical, fiind în realitate un instrument care poate facilita înlăturarea oricărei opoziții față de deciziile politice din domeniul medicine.

Prin formulările sale, proiectul introduce în mod periculos posibilitatea sancționării medicilor pentru opiniile profesionale exprimate, creând premisele unui veritabil ,, delict de opinie,, care poate duce la INTERZICEREA DREPTULUI DE LIBERÃ PRACTICÃ!

Inițiativa legislativă limitează capacitatea medicului de a reacționa atunci când consideră că interesul pacientului este pus în pericol, în situații în care alte interese administrative, politice sau de altă natură ajung să prevaleze asupra vieții și sănătății acestuia.

Medicina trebuie să rămână un act profesional liber, fundamentat pe știință, etică și responsabilitate față de pacient, nu un domeniu supus constrângerilor ideologice sau politice!

2. USR își arată adevărata față prin PL-x 21/2026: Pentru a-și ascunde necompetența și lipsa de profesionalism, aleg să atace elitele profesionale: profesorii, juriștii, medicii.

În loc să își asume responsabilitatea pentru eșecurile sistemului, în loc să repare ceea ce nu funcționează, aleg calea mai ușoară: găsesc vinovați printre cei care muncesc, printre cei care țin această țară în picioare zi de zi.

Profesorii sunt acuzați pentru starea educației, dar sunt lăsați fără resurse. Medicii sunt criticați, dar obligați să lucreze în condiții dificile. Juriștii sunt puși sub presiune atunci când apără legea și drepturile cetățenilor.

Aceasta nu este o reformă. Aceasta este o formă de evitare a responsabilității.

3. USR încearcă să controleze și să intimideze medicii care au salvat vieți în pandemie. Eu nu uit perioada în care conduceam o instanță și ați dat ordine să nu primim oamenii la serviciu pentru că erau nevaccinați împotriva voinței lor! În pandemie au existat tensiuni reale, decizii rapide și situații pe care mulți medici au fost obligați să le gestioneze rapid!

USR guvernează fără o legitimare reală, într-un context în care majoritatea cetățenilor nu a susținut această coaliție. În loc să rezolve problemele reale ale României, ați ales să vă concentrați pe controlul anumitor profesii, cum sunt medicii, transformându-i în ținte politice.

Pentru abuzurile din pandemie - când ați ordonat să nu primim oamenii la serviciu pentru că erau nevaccinați - voi trebuie să răspundeți!

Pandemia a fost una dintre cele mai dificile perioade pentru sistemul medical, iar medicii au fost în prima linie, în condiții de:

- suprasolicitare extremă,

- lipsuri de echipamente în anumite momente,

- incertitudine științifică la început,

- presiune psihologică și socială enormă.

Să nu uităm că medicii români au salvat vieți în cele mai dificile momente, inclusiv în pandemie, iar acum sunt puși la zid din motive politice. Orice tentativă de intimidare sau sancționare a acestora reprezintă un abuz și o încălcare a libertății profesionale.

Stimați colegi, prin această lege, riscăm să transformăm profesionalismul și devotamentul medicilor în motiv de sancțiune.

O societate puternică este aceea care își respectă medicii și îi sprijină, nu îi reduce la simpli executanți ai unor reguli care pot ignora realitatea din teren.

Solicităm respingerea sau revizuirea profundă a acestui proiect, pentru a garanta respectarea libertății profesionale, a demnității medicilor și a principiilor fundamentale ale unei societăți democratice.

Este reprezintă un risc major pentru libertatea profesională a medicilor din România. Prin formulări vagi și interpretabile, acest proiect deschide calea sancționării medicilor nu pentru greșeli reale, ci pentru opinii profesionale exprimate cu bună-credință. Medicina nu poate exista fără libertate academică, fără dezbatere și fără dreptul de a pune întrebări.

Legea nu trebuie să fie motivată de răzbunare, ci de principii juridice!

Deputat Mariana Vârgă

Afisari: 803

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.