Comunicat de presă - Deputat Ecaterina-Mariana Szoke
Bibliotecile sunt fundamentul educației locale și trebuie protejate!
Doamna deputat de Galați, Ecaterina-Mariana Szoke, atrage atenția asupra situației îngrijorătoare a bibliotecilor publice din România, în contextul scăderii constante a numărului de unități și al riscului reducerii posturilor de bibliotecar ca urmare a măsurilor bugetare recente.
Potrivit datelor oficiale, în perioada 2022-2024, Sistemul Național de Biblioteci a pierdut 267 de unități, în special din mediul rural, unde biblioteca reprezintă adesea singurul spațiu cultural și educațional accesibil comunității. În multe comune funcționează un singur bibliotecar, iar eliminarea postului înseamnă, practic, închiderea bibliotecii.
'Nu putem vorbi despre dezvoltare durabilă și reducerea decalajelor dintre urban și rural dacă acceptăm dispariția bibliotecilor comunale. Pentru mii de copii și tineri, biblioteca este singura șansă la lectură, informare și acces la competențe digitale', a declarat doamna deputat Ecaterina-Mariana Szoke.
Parlamentarul de Galați subliniază că, deși aproape 4.000 de bibliotecari ar putea fi afectați de reduceri, impactul salarial al acestora în raport cu PIB-ul este extrem de redus. 'Economiile bugetare obținute prin reducerea personalului din biblioteci sunt minime în termeni macroeconomici, dar efectele sociale pot fi devastatoare pentru comunitățile mici', a precizat aceasta.
Deputatul a amintit și faptul că România a investit, inclusiv prin PNRR, în transformarea bibliotecilor în hub-uri de competențe digitale, iar diminuarea personalului ar pune în pericol sustenabilitatea acestor investiții. 'Nu putem moderniza clădiri și dota biblioteci cu echipamente IT, pentru ca apoi să le lăsăm fără oameni. Fără bibliotecari, nu există servicii culturale și educaționale reale', a subliniat doamna Szoke.
Ecaterina-Mariana Szoke a solicitat Ministerului Culturii măsuri clare pentru protejarea rețelei de biblioteci, în special în mediul rural. 'Biblioteca nu este un lux. Este un pilon al educației și al coeziunii sociale. Statul are datoria să o apere', a concluzionat deputatul de Galați.
Deputat Ecaterina-Mariana Szoke
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.