Declarație de presă - Deputat Natalia-Elena Intotero (PSD)
Investiția de la Barajul Mihăileni trebuie salvată!
Am aflat cu surprindere că proiectul hidrotehnic de la Mihăileni, demarat în anul 1987 ca obiectiv de investiții de interes național și utilitate publică, rămâne fără autorizație de construire, potrivit hotărârii Curții de Apel Cluj, pronunțată în data de 16 februarie și rămasă definitivă.
Este un lucru deosebit de grav, având în vedere faptul că lucrările erau finalizate în proporție de peste 90%.
Barajul de la Mihăileni ar urma să aibă un rol important în zonă, prin:
* reducerea riscului de inundații în aval, prin protejarea populației, a infrastructurii și a obiectivelor socio-economice;
* asigurarea unui volum constant și controlat de apă în perioadele secetoase;
* crearea unei surse pentru producerea de energie regenerabilă, cu un potențial energetic estimat la 1,2 GW/an;
* creșterea atractivității economice și sprijinirea dezvoltării durabile a județului Hunedoara și a zonelor învecinate;
* respectarea politicilor naționale și europene privind gestionarea durabilă a resurselor de apă.
Este o investiție de importanță strategică, susținută cu sume consistente de bani de aproape toate guvernele României, și nu trebuie să permitem oprirea acesteia.
Reamintesc că, în calitate de parlamentar, am formulat patru interpelări pe acest subiect, ultima fiind adresată doamnei Diana Anda Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, la data de 7 octombrie 2025, iar răspunsul a fost primit în 31 octombrie, prin care ministerul susține includerea proiectului în categoria Obiectivelor de Strategie și Interes Național în domeniile gestionării resurselor de apă, protecției împotriva riscurilor naturale și securității energetice.
Atât ultima interpelare, cât și răspunsul aferent pot fi consultate aici: https://cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=80543&idl=1.
Deputat PSD
Natalia-Elena Intotero
17 februarie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.