Comunicat de presă - Universitatea Politehnică Timișoara
Universitatea Politehnică Timișoara lansează Programul 'UPT Senior Activ', dedicat seniorilor 60+
Începând de marți, 24 februarie 2026, Universitatea Politehnică Timișoara lansează programului 'UPT Senior Activ by Alex Miu & Tim Medina Clinic'. Inițiativa este dedicată persoanelor de peste 60 de ani și își propune să ofere un cadru sigur, prietenos și adaptat nevoilor seniorilor, prin ore gratuite de mișcare.
Într-o societate orientată permanent spre performanță, obiective și rezultate, UPT își reafirmă rolul de universitate conectată la nevoile reale ale comunității. Prin acest proiect, instituția aduce un gest concret de recunoștința și grijă față de generația care a contribuit decisiv la dezvoltarea socială, profesională și instituțională de astăzi.
Pentru Universitatea Politehnică Timișoara, sportul este parte din identitatea instituțională și din cultura comunității academice. UPT promovează constant sportul și starea de bine prin infrastructura și activitățile dedicate studenților, marcând această tradiție prin evenimente, simbol precum '105 pentru Poli' și 'Timișoara City Marathon powered by UPT', construite în jurul valorilor de fair-play, disciplină, echilibru și spirit de echipă.
Programul UPT Senior Activ are ca obiective principale:
Mobilitate fără durere;
Echilibru și siguranță;
Încredere în propriul corp;
Bucuria de a face parte dintr-o comunitate activă.
Pentru participanți, mișcarea înseamnă mai mult decât exercițiu fizic: înseamnă independență, demnitate și șansa de a spune, zi de zi, 'Încă pot.'
Prin această inițiativă, Universitatea Politehnică Timișoara oferă atenție, răbdare și respect, construind un spațiu în care fiecare senior se simte valorizat, sprijinit și încurajat să rămână activ.
Detalii program
Locație: Cantina UPT
Program: în fiecare marți și joi, de la ora 15:00
Acces: gratuit pentru seniorii 60+, indiferent dacă fac parte sau nu din comunitatea UPT
Înscrieri și informații: 0747 220 170
Universitatea Politehnică Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile romanești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.
Victoria Cociotă
Director Departament Comunicare și Imagine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.