logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța

Cadre didactice ale Universității Ovidius din Constanța, selectate la un prestigios

Program european de formare în reabilitare medicală robotizată

Asist. univ. dr. Andreea-Bianca Uzun, medic specialist Medicină Fizică și de Reabilitare, și asist. univ. dr. Andreea-Dalila Nedelcu, medic rezident în anul V în aceeași specialitate, cadre didactice ale Facultății de Medicină și doctorande ale Școlii Doctorale de Medicină din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), au participat, în calitate de membri ai Societății Române de Reabilitare Medicală, la 'European Robotic Rehabilitation School - V Edition'.

Programul de formare s-a desfășurat în perioada 9 - 13 februarie 2026, la IRCCS San Raffaele din Roma, instituție medicală acreditată în cadrul Sistemului Național de Sănătate din Italia, recunoscută drept lider în domeniul reabilitării și centru de referință în cercetare.

Cele două cadre didactice au participat la acest program în urma unui proces de selecție competitiv, organizat la nivel european. Pentru un număr limitat de candidați, sprijinul financiar a fost asigurat de European Society for Physical and Rehabilitation Medicine (ESPRM).

Evaluarea s-a realizat pe baza criteriilor academice, fiind analizate parcursul profesional reflectat în curriculum vitae, activitatea științifică și implicarea constantă în practica clinică din domeniul reabilitării medicale. În cadrul aceleiași selecții au fost desemnați participanți din Albania, Grecia, Franța, Italia, Letonia, Marea Britanie, Țările de Jos, Turcia, Ungaria și Portugalia.

Pe parcursul celor cinci zile de cursuri intensive și sesiuni practice, participantele au interacționat cu experți internaționali și au aprofundat utilizarea celor mai noi tehnologii robotice utilizate în recuperarea pacienților cu afecțiuni neurologice și musculo-scheletale. Activitățile au facilitat schimbul de perspective, înțelegerea diferențelor dintre sistemele de sănătate și modelele de practică clinică, precum și dezvoltarea abilităților de comunicare interculturală.

Această experiență multiculturală a favorizat extinderea perspectivei profesionale și a contribuit la conturarea unei viziuni europene integrate asupra practicii și cercetării în domeniul reabilitării medicale.

'Participarea celor două cadre didactice la cea de-a V-a ediție a programului de formare 'European Robotic Rehabilitation School' confirmă nivelul înalt de pregătire profesională și academică din cadrul Universității Ovidius din Constanța și contribuie la consolidarea prezenței României în rețelele europene de excelență în domeniul medicinei fizice și de reabilitare', precizează prof. univ. dr. Mădălina
Iliescu din cadrul Facultății de Medicină a UOC.

Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța

Afisari: 157

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.