logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Oltul' al Județului Harghita

BULETIN INFORMATIV

Misiunile salvatorilor harghiteni din acest weekend

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii salvatori harghiteni au gestionat peste 30 de situații de urgență, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea unui incendiu și o misiune destinată protecției comunităților.

În intervalul menționat, echipajele SMURD au intervenit în 29 de misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora un copil și 28 de persoane adulte au fost asistate medical.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, în ultimele trei zile, echipajele operative au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza coșului de fum necurățat de funingine al unei case din comună Remetea, precum și pentru gestionarea unei situații ce putea pune în pericol viețile și bunurile semenilor.

În cursul zilei de ieri, 15 februarie a.c., în jurul prânzului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc au acționat pentru înlăturarea urmărilor unei Explozii, neurmată de incendiu, produsă la o butelie de camping, în balconul unui apartament de pe strada Croitorilor din municipiul Odorheiu Secuiesc. În urma deflagrației, s-au degradat geamurile termopan ale balconului locuinței, care au căzut și au avariat un autoturism parcat sub balcon. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Pentru a preveni incidentele nedorite, în contextul temperaturilor scăzute din această perioadă, subliniem importanța respectării unor măsuri simple, dar esențiale.

- Nu utilizați aparate sau instalații electrice cu defecțiuni sau improvizații
- Evitați suprasolicitarea rețelei electrice prin folosirea simultană a mai multor
Consumatori
- Curățați periodic coșurile de fum și sobele și evitați improvizațiile la sistemele de încălzire
- Instalați detectoare de incendiu și gaz pentru a vă proteja locuința și familia

Nu uitați ! Siguranța începe cu prevenția !

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația pentru mobil DSU, disponibilă gratuit, în App Store și Google Play !

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 100

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.