Comunicat de presă - IPJ Argeș
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, este abilitat să transmită următoarele:
În noaptea de 12/13 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 32 de ani, angajată în cadrul unei săli de jocuri de noroc din municipiu, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în incintă și, prin amenințare, ar fi sustras o borsetă cu bani, după care a părăsit locul faptei.
La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă operativă, care a efectuat cercetarea locului faptei, stabilind că, în urma amenințării, ar fi fost sustrasă suma de aproximativ 12.000 de lei din zona barului unității.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea persoanei bănuite și stabilirea cu exactititate a situației de fapt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.