logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Instituția Prefectului - Județul Bihor

Prefectura Bihor a convocat azi, 13 februarie, secretarii generali ai unităților administrativ teritoriale, într-o ședință de lucru la sediul instituției având ca temă centralizarea cererilor soluționate și nesoluționate, depuse în temeiul legislației din domeniul restituirii proprietăților.

Conform obligațiilor instituite pin OUG nr.38/ 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/ 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România în vederea monitorizării cererilor formulate în temeiul prevederilor Legii nr.10/ 2001, Legii fondului funciar nr.18/ 1991, ale Legii nr.1/ 2000, a cererilor formulate potrivit prevederilor Legii nr.247/ 2005 și a Legii nr.165/ 2013, unitățile deținătoare/entitățile învestite cu soluționarea notificărilor/ cererilor depuse de persoanele îndreptățite au obligația să comunice Instituției Prefectului o situație centralizată privind cererile soluționate și nesoluționate până la data de 31.12.2026.

Tot în cursul anului 2025, prin Ordinul comun al Ministrului Finanțelor nr. 1428/ 18.08.2025 și al Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 204/ 18.08.2025 au fost aprobate anexele și modul de transmitere a situației centralizatoare privind cererile soluționate și nesoluționate, depuse în temeiul legislației adoptate în material restituirii proprietăților.

Ședința de lucru la care au participat reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, secretari generali, ingineri topografi și funcționari responsabili cu implementarea prevederilor de fond funciar la nivelul primăriilor a vizat discutarea aspectelor tehnice de colectare a datelor și completare a situațiilor, având în vedere gradul de complexitate și cantitatea mare a acestora.

Totodată, s-a pus în vedere faptul că necomunicarea, necomunicarea în termen sau comunicarea eronată a situațiilor solicitate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000, sancțiune care se constată și aplică de către persoanele împuternicite din aparatul de inspecție economico-financiară din cadrul Ministerului Finanțelor și al direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

Precizăm că la nivelul județului Bihor au fost înregistrare aproximativ 260.000 de cereri în perioada anilor 1991 - 2004 (ultimul an în care s-au mai putut înregistra cereri în materia restituirii proprietăților) din care aproximativ 209.000 au fost soluționate prin admitere. În prezent, conform centralizărilor județene, mai există un număr de 83 de cereri nesoluționate la nivelul comisiilor locale de fond funciar, diferența fiind reprezentată de cererile respinse. Cele 12 primării la nivelul cărora figurează ca nesoluționatele cele 83 de cereri au fost somate cu privire la necesitatea soluționării acestora până cel târziu la data de 15.03.2026.

Cancelaria Prefectului Județul Bihor

Afisari: 132

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.