Despre responsabilitate și echitate în politicile de austeritate

Astăzi, povara bugetară coboară din nou către cetățeni și către administrațiile locale, în timp ce la vârf rămân neatinse tocmai privilegiile care ar fi trebuit puse primele în discuție, iar această distribuție a costurilor nu este o simplă coincidență, ci rezultatul unei opțiuni politice asumate prin felul în care sunt prioritizate măsurile.

În luna decembrie am depus în Parlament propunerea legislativă privind eliminarea cumulului de salarii pentru miniștri și prim-ministru, un proiect care nu a fost respins și nici dezbătut, ci ținut în afara circuitului legislativ firesc, fără o decizie transparentă și asumată, prin simpla sa menținere în afara dezbaterii publice (BP795/2025), situație care ridică inevitabil întrebarea dacă această inițiativă deranjează persoane aflate simultan în două funcții, remunerate din fonduri publice.

Discuția îl privește inclusiv pe prim-ministrul României, care ar fi trebuit să fie primul care dă semnalul de responsabilitate într-un moment în care se invocă dificultăți bugetare, însă același premier a sugerat recent că responsabilitatea pentru creșterile de taxe și impozite aparține primarilor, iar din teritoriu au apărut relatări privind presiuni informale exercitate asupra acestora, prin condiționarea sprijinului guvernamental de aplicarea măsurilor impuse.

În practică, administrațiile locale s-au trezit cu schimbări legislative frecvente, reguli modificate într-un interval scurt, obligații introduse fără perioade reale de adaptare și fără resurse adecvate, iar primarii au fost puși în situația de a aplica decizii pe care nu le-au inițiat și pentru care nu au avut alternativă, fiind nevoiți să gestioneze nemulțumirea cetățenilor pentru măsuri stabilite la nivel central.

Între timp, cetățenii au resimțit direct efectele: impozitare suplimentară, înghețări de venituri, modificări privind bursele elevilor, contribuții extinse la sistemul de sănătate și presiuni asupra educației și administrației locale, iar discrepanța devine evidentă atunci când taxele și impozitele cresc automat, raportate la inflație, în timp ce pensiile, salariile și alocațiile nu beneficiază de același mecanism de ajustare, diferență care pune sub semnul întrebării echitatea întregului sistem.

În acest cadru, propunerea privind eliminarea cumulului de salarii a fost depusă pentru a afirma un principiu simplu și firesc, acela că ajustările bugetare trebuie să înceapă de la nivelul celor care decid și care beneficiază direct de fondurile publice, nu de la comunele obligate să aplice, nu de la cetățenii care plătesc, nu de la cei trimiși zilnic să explice hotărâri luate în altă parte.

Faptul că proiectul rămâne blocat spune mai mult decât orice declarație publică, pentru că atunci când este vorba despre creșterea taxelor, mecanismele funcționează rapid, iar când este vorba despre limitarea privilegiilor de la vârf, ritmul încetinește vizibil.

În aceste condiții, discuția se mută inevitabil asupra credibilității lui Bolojan, fiindcă nu poți transfera costurile către primari și cetățeni, iar în același timp să eviți să atingi privilegiile din propriul birou.

Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui

București, 12 februarie 2026