Comunicat de presă - Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră
În programul vizitei de lucru pe care dl. Prof. Univ. Dr. Eden Mamut, Secretar General al RUMN, o efectuează în Iordania, la data de 11 februarie 2026, au avut loc întâlnirile cu dl. Prof. Dr. Ahmed Fakhry Al-Ajlouni, Președintele Universității Al-Balqa și cu Excelența Sa dl. Dr. Ahmad Al-Hasanat, Mare Muftiu al Regatului Hașemit al Iordaniei.
Din partea Ambasadei României la Amman, la întrevederi au participat Dl. Sorin-Sebastian Niculescu, Șef Adjunct al Misiunii României în Regatul Hașemit al Iordaniei la Amman și dl. Ministru Plenipotențiar Robert Roșulescu, care gestionează problemele de cooperare în domeniile educației și culturii.
La întâlnirea cu Excelența Sa, dl. Președinte al Universității Al-Balqa, au fost prezentate rezultatele obținute în implementarea proiectului UPTAKERS, faptul că se află în faza de finalizare amenajarea Laboratorului de Realitate Virtuală pentru educație în programele de inginerie la campusul din Irbid, că au fost derulate activitățile de formare și specializare a personalului de predare prin cursuri organizate la Constanța, București, Barcelona și Roma și că în prezent se derulează activitățile de pregătire a cursurilor care vor fi predate în cadrul Universităților beneficiare din consorțiul de proiect.
Dl. Președinte Al-Ajlouni și-a exprimat satisfacția pentru rezultatele obținute în cadrul proiectului și sprijinul personal pentru implementarea activităților planificate în perioada următoare și i-a felicitat pe dl. Prof. Dr. Eden Mamut și dl. Prof. Dr. Rebhi Damseh pentru colaborarea pe care o dezvoltă între colectivele de cercetare de la Universitățile Ovidius din Constanța și Al Balqa. De asemenea, domnia sa și-a exprimat interesul de a extinde această cooperare prin organizarea unui Laborator de Realitate Virtuală în campusul Al-Salt din capitala Iordaniei, care să fie specializat în domeniul educației medicale.
Dl. Sorin Niculescu a exprimat sprijinul Guvernului României pentru extinderea cooperării dintre Universitățile din România și din Iordania și a prezentat stadiul Acordului General de colaborare între cele două țări în domeniul educației, cercetării științifice și al relațiilor culturale.
La întrevederea cu Excelența Sa dl. Dr. Ahmad Al-Hasanat, Mare Muftiu al Regatului Hașemit al Iordaniei, au fost prezentate informații cu privire la comunitatea musulmană din România și colaborarea care există între comunitățile confesionale din România și din Iordania și sprijinul pe care Universitățile îl acordă în acest proces. Au fost evocate evoluțiile fără precedent din domeniile realității virtuale și al inteligenței artificiale, dar și din alte domenii ale cercetării științifice care au un impact deosebit în societate, pe toate planurile, inclusiv în domeniul spiritual și al relațiilor umane. Astfel, părțile au convenit să colaboreze pentru organizarea unei Conferințe Internaționale cu tema Tehnologiile Disruptive de Inteligență Artificială și Realitate Extinsă și Fundamentele Religiei Islamice.
Proiectul UPTAKERS - Upgrading academic skills and innovative caPacities through virTuAlly Enclusive hybRid Studios, este finanțat de Comisia Europeană prin Agenția pentru Educație și Cultură pe baza contractului de grant nr. 101179167/2024.
Consorțiul de proiect reunește 10 parteneri din România, Italia, Spania, Iordania, Egipt și Tunisia. Instituția coordonatoare a proiectului este Universitatea Ovidius din Constanța, iar dl. Prof. Univ. Dr. Ing. Eden Mamut este directorul de proiect.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.