logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Vicepreședintele Camerei Deputaților Adrian-Felician Cozma

Preasfințitul Părinte Nectarie a săvârșit și o slujbă religioasă deosebită la Capela Palatului Parlamentului

În această dimineață, am avut binecuvântarea și bucuria de a-l primi pe Arhimandritul Nectarie, starețul Mănăstirii Radu Vodă, la Paraclisul 'Sfântul Apostol Andrei' din cadrul Palatului Parlamentului.

Întâlnirea a avut loc în cadrul activităților organizate de Grupul Creștin de Rugăciune al Parlamentului României, veche structură parlamentară, care a fost înființat încă din anul 1993 și care îi reunește pe parlamentari în rugăciune și reflecție, reamintindu-ne că slujirea publică reprezintă, înainte de toate, o responsabilitate morală majoră și o chemare la conștiință.

Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Nectarie a săvârșit și o slujbă religioasă deosebită la Capela Palatului Parlamentului, care ne-a încântat sufletește și ne-a întărit credința în valorile creștine.

Mulțumesc doamnei deputat Geanina Pistru pentru participare și pentru mărturisirea credinței și valorilor creștine care ne unesc. Astfel de momente reprezintă un îndemn la împlinirea misiunii publice încredințate de cetățeni în spiritul valorilor creștine, cu discernământ, responsabilitate, echilibru și respect. Ca bun creștin ortodox, mărturisesc cu sinceritate că această întâlnire a fost pentru mine nu numai o bucurie sufletească, ci și o adevărată onoare.

Într-o lume marcată de multe provocări și tensiuni, credința creștină rămâne temelia care ne ajută să luăm decizii drepte și să lucrăm pentru binele comun. Paraclisul 'Sfântului Apostol Andrei', ocrotitorul României, rămâne un loc de liniște, rugăciune și întărire sufletească pentru cei chemați să slujească țara.

Vicepreședinte al Camerei Deputaților
Deputat PNL de Satu Mare
Adrian-Felician Cozma

11 februarie 2026

Afisari: 149

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.