Comunicat de presă - Camera Deputaților
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată în roșu, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18.00, pentru a marca Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 și pentru a promova, prin acest gest simbolic, un comportament corect și conștient în utilizarea acestui serviciu vital pentru societate.
Camera Deputaților se implică, astfel, în eforturile de sensibilizare a opiniei publice, respectiv de atragere a atenției cetățenilor asupra apelării responsabile a numărului 112, alăturându-se campaniei naționale de informare și responsabilizare socială desfășurate în acest sens de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), în calitate de administrator al Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
Peste 100 de sedii ale autorităților publice centrale și locale, instituții de cultură și clădiri reprezentative din întreaga țară vor fi iluminate în roșu, fiind parte din această amplă acțiune.
Rezultatele campaniilor de conștientizare din anii anteriori sunt încurajatoare: în 2025 s-a înregistrat cel mai redus procent de apeluri non-urgente de la operaționalizarea numărului de urgențe 112 în România, fiind preluate peste 8.8 milioane de apeluri, dintre care 63,84% au reprezentat urgențe reale, numărul celor non-urgente reducându-se de trei ori față de acum 10 ani.
11 februarie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.