Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ȘI PROCURORILOR ÎMPOTRIVA CONTRABANDEI CALIFICATE ȘI A NERESPECTÃRII REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR
Astăzi, 9 februarie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu cei ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală, efectuează 11 percheziții domiciliare, în județul Dâmbovița și pun în executare 3 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.
Video: https://youtu.be/gm0A5gdZlEw
Acțiunea vizează documentarea activității infracționale a unui bărbat, de 35 de ani, care, în perioada 2024 - prezent, ar fi deținut, fără drept, mai multe arme de foc, de tipul GHOST GUNS, susceptibile a fi introduse, în mod ilegal, din Turcia în România.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Buzău și Dâmbovița, Direcției pentru Protecția Animalelor, al specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetei, Poliția Română și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.