logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Institutul Cultural Român

Expoziție itinerantă de sculptură la Institutul Cultural Român, în Luna Brâncuși

În perioada 10-23 februarie 2026, Institutul Cultural Român organizează la sediu o amplă expoziție de sculptură realizată în cadrul ediției a VI-a a 'Lunii Brâncuși', proiect inițiat și coordonat de Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala de Sculptură București. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 10 februarie, ora 18.00. Intrarea este liberă.

Marcând 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, demersul curatorial urmărește să evidențieze atât continuitatea unor direcții majore de creație, cât și diversitatea expresiilor sculpturii românești actuale, prin lucrări reprezentative din patrimoniul sculpturii românești moderne și contemporane, realizate de artiști ai Filialei de Sculptură a UAP București: George Apostu, Cătălin Bădărău, Titi Ceară, Florin Codre, Vlad Ciobanu, Ștefan Radu Crețu, Darie Dup, Claudiu Filimon, Ingo Glass, Vasile Gorduz, Peter Jacobi, Gheorghe Iliescu Călinești, Peter Jecza, Ovidiu Maitec, Bata Marianov, Laurențiu Mogoșanu, Ciprian Mureșan, Ion Murnu, Paul Neagu, Alexandru Papuc, Alexandru Păsat, Neculai Păduraru, Adrian Popovici, Bogdan Rața, Cristian Răduță, Victor Roman, Liviu Russu, Sava Stoianov, Napoleon Tiron, Paul Vasilescu, Marian Zidaru.

Conceptul curatorial - un dialog simbolic cu moștenirea artistică brâncușiană - este realizat de Reka Csapo Dup și Victoria Zidaru, două figuri de referință ale artei vizuale contemporane românești. Componenta critică și teoretică a proiectului este asigurată de Doina Mândru, istoric și critic de artă.

Expoziția este concepută ca un proiect itinerant și va fi prezentată, pe parcursul anului 2026, și în alte instituții culturale de prestigiu din țară și din străinătate. Expoziția de la Institutul Cultural Român se înscrie în cadrul programului național 'Luna Brâncuși 2026'.

Biroul de Presă al ICR
031 7100 606
biroul.presa@icr.ro

Afisari: 133

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.