Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Harghita
PREGÃTIREA NOILOR POLIȚIȘTI HARGHITENI
În perioada 26 ianuarie - 13 februarie a.c., cei 37 de agenți de poliție din promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, participă la un program de pregătire profesională, care are ca scop îmbunătățirea modului de intervenție la evenimentele sesizate și creșterea calității activităților desfășurate, prin dezvoltarea deprinderilor necesare îndeplinirii eficiente a atribuțiilor de serviciu.
În primele două săptămâni, agenții de poliție au luat parte la activități coordonate de polițiștii Biroului de Pregătire Profesională. Prin exerciții practice și scenarii care au simulat situații reale de intervenție, tinerii polițiști și-au consolidat cunoștințele și au exersat modul de acțiune în diferite misiuni.
Activitățile au inclus instruire în folosirea armamentului din dotare, pregătire fizică și autoapărare, precum și tactică polițienească.
Programul are ca obiectiv pregătirea agenților pentru a interveni eficient și pentru a oferi comunității servicii de calitate, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR ÎN MIERCUREA-CIUC
Ieri, 5 februarie a.c., polițiștii harghiteni au desfășurat o amplă acțiune în 5 unități de învățământ din municipiul Miercurea-Ciuc, având ca obiectiv principal creșterea siguranței elevilor și prevenirea comportamentelor de risc.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și polițiști ai Poliției municipiului Miercurea-Ciuc - Biroul de Ordine Publică, Biroul Rutier și Biroul de Investigații Criminale.
Astfel, au fost desfășurate 25 activități preventive, la care au participat aproximativ 600 de elevi și cadre didactice. Temele abordate au vizat prevenirea violenței în mediul școlar, riscurile asociate traficului de droguri, precum și prevenirea delincvenței juvenile. De asemenea, au fost realizate 3 activități dedicate profesorilor privind modalitățile de sesizare a cazurilor de violență și ale traficului de substanțe interzise și promovarea liniei de suport psihologic SCHOOLHUB 0734.078.078.
Totodată, polițiștii au acționat pentru fluidizarea traficului rutier în zonele din apropierea unităților de învățământ. În acest context, au fost legitimate 13 persoane, verificate 6 autoturisme, iar 4 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 5.900 de lei.
Au fost verificate și 7 unități comerciale aflate în proximitatea școlilor, fiind aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 99/1999 și două sancțiuni contravenționale la H.G. 301/2012, în valoare totală de 8.000 de lei.
Patrulele mixte, inclusiv echipa canină, au monitorizat perimetrul unităților de învățământ în scopul prevenirii situațiilor de risc și al identificării elevilor care absentează nemotivat. Astfel, au fost depistați 6 elevi care lipseau de la cursuri.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind asigurarea unui climat educațional sigur și protejat pentru elevii din județul Harghita.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.