Comunicat de presă - Partidul Social Democrat European
PSDE cere autorităților să ia măsuri urgente pentru protejarea minorilor în spațiul online
Partidul Social Democrat European (PSDE) își exprimă îngrijorarea față de creșterea alarmantă a problemelor cu care se confruntă copiii și adolescenții din Republica Moldova în urma utilizării necontrolate a rețelelor de socializare. Studiile internaționale și semnalele venite din partea părinților, cadrelor didactice și specialiștilor în sănătate mintală indică riscuri tot mai mari legate de dependența digitală, cyberbullying, expunerea la conținut nociv și afectarea dezvoltării emoționale a minorilor.
În acest context, PSDE solicită Ministerului Educației și Cercetării să examineze posibilitatea interzicerii sau restricționării accesului copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, printr-un cadru legal clar și adaptat realităților din Republica Moldova.
Această inițiativă ar putea avea la bază modele deja aplicate în state europene precum Marea Britanie, Franța sau Norvegia, unde autoritățile au introdus măsuri menite să protejeze copiii în mediul online, punând accent pe responsabilitatea platformelor digitale, pe controlul parental și pe educația media.
PSDE subliniază că o astfel de abordare nu urmărește limitarea accesului la informație sau la tehnologie, ci protejarea interesului suprem al copiilor, prin crearea unui spațiu digital mai sigur, responsabil și adaptat nevoilor de dezvoltare ale minorilor.
Totodată, considerăm esențial ca orice măsură legislativă să fie însoțită de programe de educație digitală, consiliere psihologică în școli și un dialog deschis cu părinții, profesorii și societatea civilă. Protejarea sănătății mintale și a dezvoltării armonioase a copiilor trebuie să devină o prioritate națională, iar Republica Moldova nu trebuie să rămână în afara acestui efort european comun.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.