Comunicat de presă - Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași
Februarie la Palat - evenimente sub semnul artei maeștrilor
Incursiunea în expozițiile care pot fi vizitate în spațiile celor patru muzee de la Palatul Culturii - Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei și Muzeul Științei și Tehnicii 'Ștefan Procopiu' din cadrul Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași - este completată, în luna februarie, cu numeroase activități dedicate atât publicului, cât și specialiștilor.
Evenimentele acestei luni debutează cu o întâlnire în cadrul proiectului Erasmus Plus 'One Culture', care va avea loc în perioada 4 - 6 februarie, în Sala Mașinilor - Centrul Multicultural REVIVE.
Atelierele DICE readuc în atenție teme îndrăgite de public, 'Iubirea în sculptură' (14 februarie, ora 12.00), precum și 'Portretul de familie' (27 februarie, ora 10.00), astfel de activități creative putând fi organizate și la cerere (telefon: 0232 275 979).
Seria 'Concertelor la Palat' aduce în spațiul elegant din Holul de Onoare al Palatului, evenimente speciale, dedicate pasiunii și iubirii: 'Vals și tango - dialogul inimilor', un spectacol susținut de artiști ai Operei Naționale Române Iași (marți, 10 februarie, ora 18.30), urmat de concerte organizate în parteneriat cu Ateneul Național din Iași: 'Une Vie d'Amour - duete celebre ale iubirii', avându-i ca protagoniști pe Andrei Ivan și Maria Tovba (17 februarie, ora 19.00) și 'Melodie, Dor, Magie', eveniment derulat în cadrul turneului național susținut de Ruxandra Donose și Sergiu Tuhuțiu (24 februarie, ora 19.00).
În Sala 'Henri Coandă', pe 16 februarie, de la ora 12.00, publicul este așteptat la un Recital de pian susținut de Reto Reichenbach (Elveția), iar pe 28 februarie, de la ora 19.00, la un nou concert 'Candlelight'.
Și în acest an, Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași este partener în derularea evenimentului 'Luna Sculptorilor Români', începând cu data de 19 februarie, care marchează Ziua Națională Constantin Brâncuși. Publicul este invitat să viziteze expoziții semnate de reprezentanți ai sculpturii moderne și contemporane românești, în cadrul celui mai amplu eveniment dedicat sculpturii din România, organizat de Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.
'Vă așteptăm cu drag la Iași, pentru a vă bucura de patrimoniul bogat, valorificat în muzee, și pentru a descoperi evenimentele speciale din această perioadă, printre acestea numărându-se și Luna Sculptorilor Români, care devine, de la o ediție la alta, tot mai atractivă pentru publicul iubitor de artă', afirmă Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii - Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași și, totodată, unul dintre inițiatorii evenimentului 'Luna Sculptorilor Români'.
Vă invităm să descoperiți detalii despre aceste evenimente pe site-ul www.palatulculturii.ro și pe site-urile instituțiilor partenere.
Manager,
Andrei Apreotesei
Șef Secție Mediere culturală, Proiecte, Marketing,
Dr. Coralia Costaș
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.