Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Acțiune amplă a polițiștilor locali pe linia respectării prevederilor legale privind fumatul în localuri publice - 17 firme verificate și 28 de persoane juridice și fizice avertizate în scris
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială și Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat în acest weekend o amplă acțiune în unitățile de alimentație publică din Timișoara, pentru a verifica modul în care se respectă legislația privind consumul produselor din tutun, mai exact Legea 349/ 2002, cu modificările din Legea 15/ 2016. Acțiunea a avut în primul rând caracter informativ, de prevenție, pentru a constata situația din teren și pentru a informa atât reprezentanții societăților comerciale cât și persoanele fizice asupra consecințelor nerespectării legii. Au fost verificate un număr de 17 localuri, fiind întocmite tot atâtea somații reprezentanților acestora, cărora li s-au adus la cunoștința prevederile legale, fiind aplicate un număr de 9 sancțiuni cu avertisment scris pentru firmele care au permis fumatul în spații închise și 19 de sancțiuni cu avertisment unor persoane fizice pentru fumat în spații închise.
Potrivit legii, se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii și se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private. Cum multe din localurile verificate aveau delimitat spațiul de terasă prin închiderea totală a acesteia, Poliția Locală atrage atenția și asupra prevederii legale care stipulează clar ce înseamnă spațiu public închis, adică' orice spațiu accesibil publicului său destinat utilizării colective, indiferent de formă de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent'.
Poliția Locală Timișoara atrage atenția că sancțiunile pentru fumatul în spații în care acest lucru este interzis sunt între 100 și 500 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunile sunt de la 5.000 lei la prima abatere, la amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere. Săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității. Poliția Locală Timișoara va continua acțiunile și în perioada următoare.
COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.