logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Uniunea Artiștilor Plastici din România

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi recomandări ale unor evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în săptămâna 2 - 8 februarie 2026:

Galeria 'Europe' din Brașov găzduiește în perioada 2-13 februarie expoziția 'Flux' a artistei Diana Ivana

Marți, 3 februarie vor avea loc trei vernisaje:

La Pitești, la ora 14, în holul Bibliotecii Județene 'Dinicu Golescu' Argeș, va fi inaugurată expoziția 'Efect cromatic' a pictoriței Tatiana Ciurea.

Galeriile 'Ion Andreescu' din Buzău vor găzdui de la ora 15 deschiderea expoziției 'Semn. Simbol. Semnificație' a artistei Anca Pașa Deaconu. Curator - Valeriu Șușnea. Cuvânt de deschidere - Mimi Necula. La Buzău, pe lângă lucrările de grafică, concentrate, în general, în serii de câte 12, se adaugă și alte 12 compoziții realizate în tehnică mixtă - colaje din hârtie, cu forme, texturi și culori diferite, precum și mici obiecte din materiale mai mult sau mai puțin convenționale.

Galeria Națională de Artă 'Forma' din Deva propune de la ora 17 vernisajul expoziției retrospective 'In memoaiam Mircea Bâtcă - Desprindere din cotidian'.

Filiala de Sculptură a Uniunii Artiștilor Plastici din București organizează, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, o amplă serie de manifestări artistice, prin care comunitatea sculptorilor aduce un omagiu și își exprimă recunoștința față de moștenirea creativă întemeiată de marele artist. Programul debutează cu expoziția găzduită de Galeriile de Artă ale Academiei Române - Casa Oamenilor de Știință (Calea Rahovei nr. 176). Vernisajul este programat pentru data de 4 februarie, ora 17:00. Curatori: Victoria Zidaru, Cătălin Bădărău.

Participă artiștii: Roberto Apati, George Apostu, Cătălin Bădărău, Andrei Bălan, Eugen Bârzu, Liviu Brezeanu, Mihail Botnari, Gheorghe Iliescu Călinești, Dinu Câmpeanu, Alin Carpen, Alin Caracaș, Alexandru Căzănăru, Titi Ceară, Sandra Ceres, Reka Csapo-Dup, Aurel Contraș, Mircea Dăneasa, Doru Drăgușin, Valentin Duicu, Emilian Matei, Claudiu Filimon, Emil Cristian Ghiță, Ingo Glass, Mihnea Grigore, Adrian Ilfoveanu, Eugen Ilina, Ionel Iștoc, Peter Jacobi, Albert Kaan, Ovidiu Maitec, Bianca Mann, Andrei Voight Marina, Bata Marianov, Alexandru Marinete, Constantin Marinete, Venus Mateescu, Ioan Medruț, Grigore Minea, Răzvan Mincu, Bogdan Olariu, Adrian Pîrvu, Vlad Dan Perianu, Ana Zoe Pop, Cristian Pentelescu, Sever Petrovici Popescu, Nicolae Popa, Paul Popescu, Dumitru Radu, Alexandru Ranga, Ana Rus, Emilian Săvinescu, Elena Scutaru, Marcel Scutaru, Oana Sidea, Alexandru Siminic, Ștefan Siminic, Nicolae Stoica, Valentin Soare, Elena Surdu Stănescu, Carmen Tepșan, Napoleon Tiron, Mihai Tugearu, Gabriela Tofan, Mihai Ungureanu, Șerban Vrăbiescu, Filip Voicu, Aurel Vlad, Marian Zidaru, Victoria Zidaru.

Joi, 5 februarie, de la ora 18, la Galeria SIMEZA se deschide Expoziția 'Desene de sculptori'. Curatori: Elena Scutaru, Nicolae Stoica. Participă artiștii: Alina Aldea, Eugen Bârzu, Mihaela Boeru, Dinu Câmpeanu, Dumitru Cojocaru, Reka Csapo-Dup, Darie Dup, Elena Bobi Dumitrescu, Radu Dumitru, Raluca Ghideanu, Gheorghe Iliescu Călinești, Ionel Iștoc, Venus Mateescu, Ioan Medruț, Elena Nuca, Neculai Păduraru, Adrian Pîrvu, Nicolae Popa,Constantin Popovici, Silvia Radu, Elena Scutaru, Marcel Scutaru, Valentin Soare, Nicolae Stoica, Florica Tănase, Carmen Tepșan, Mihai Ungureanu, Șerban Vrăbiescu.

Alte două deschideri expoziționale sunt programate pentru ziua de joi, 5 februarie:

După 35 de ani pictorul Miron Agafiței expune din nou în România! La Muzeul Național de Artă din Constanța până pe 5 martie, va fi deschisă expoziția 'Ferestre către o lume interioară'. Vernisajul va avea loc la ora 14. Critic de artă - Doina Mîndru. Curator - Principele Șerban Dimitrie Sturdza.

Galeria de Artă Ploiești găzduiește expoziția 'AFECTE/EFECTE'. Vernisajul va avea loc la ora 17. Expun artistele: Monica Șchiopu, Maria Marcu și Miriam Nassereddine. Exprimarea afectelor imaginate este realizată prin simbolistica culorilor, așezarea formelor, gradul de contrast al suprafețelor, caracterul elementelor, conturul cadrului și tehnică astfel încât picturile reprezintă și conțin efectele stărilor prin care trecem. Pictura în sine este un efect exteriorizat al afectelor recunoscute și continue.

Sâmbătă, 7 februarie, de la ora 18, iubitorii artelor frumoase sunt așteptați la Galeria 'Alfa' din Arad. Sub genericul 'Human condition' expun artiștii Ana Messer și Teodor Fărcaș, tineri artiști arădeni, absolvenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara, membrii stagiari ai UAP. Expoziția lor deschide și dezvoltă zone noi în sfera sculpturii, concepte actuale, tehnici și materiale vechi și noi, recontextualizate. Curatoare - Ana Maria Șerban.

Duminică, 8 februarie, la ora 13, Centrul Cultural 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului' găzduiește la Galeria Foișor, inaugurarea expoziției de pictură 'STRUCTURI VEGETALE' a artistei Cristina Maria Lupescu. Sursele creațiilor sale se află în natură, mai exact, în extraordinara lume vegetală, de unde extrage fragmente de forme pe care le analizează, structurează și reconfigurează plastic. Curatoare - Silvia Stoica.

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Amos News, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă, MSNews.

Afisari: 210

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.