logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' al județului Tulcea

Buletin informativ

Evaluarea activității desfășurate de ISU Tulcea în anul 2025

Astăzi, 30.01.2026, la Sala 'Toma Caragiu' a Hotelului Delta din municipiul Tulcea, a avut loc prezentarea activității desfășurată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' al județului Tulcea în anul 2025.

Evenimentul a avut loc într-un cadru festiv, în prezența adjunctului inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul Gl. - Lt. Benone-Gabriel Duduc, a prefectului Județului Tulcea, domnul Alexandru Dan Munteanu precum și a doamnei asistente - șefe UPU - SMURD Tulcea, Monica Trifan Lefter.

Cu acest prilej, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Delta' al județului Tulcea, domnul Col. Petrov Daniel a prezentat principalele activități și misiuni desfășurate de pompierii tulceni în anul 2025, analizând rezultatele instituției comparativ cu anul precedent. Totodată, acesta a transmis mulțumiri și a felicitat întreg personalul pentru profesionalismul demonstrat și pentru modul de gestionare a situațiilor de urgență.

În anul 2025 activitatea inspectoratului a fost orientată cu prioritate către prevenirea situațiilor de urgență, perfecționarea pregătirii personalului, creșterea capacității de răspuns în situații de urgență și restabilirea rapidă a stării de normalitate, în scopul îndeplinirii obiectivelor instituționale privind salvarea vieților, protejarea bunurilor materiale și a mediului înconjurător.

În plan operațional, în anul 2025 structurile operative ale inspectoratului au participat la un număr de 5612 intervenții, comparativ cu anul 2024 când s-au înregistrat 5108 intervenții.

Intervențiile sunt repartizate astfel:
- 3760 de cazuri de urgență asistate de SMURD, față de 3297 cazuri în anul 2024;
- 603 de intervenții pe linia de stingere a incendiilor, dintre care 330 de incendii de vegetație uscată, față de 491 în anul 2024;
- 573 acțiuni de asistență persoane, față de 458 în anul 2024;
- 111 misiuni pentru intervenție în alte situații de urgență, din care: alte situații de urgență - 57, asanare a teritoriului de muniție neexplodată - 9, distrugere muniție asanată - 4, inundații - 7, misiuni sprijin - 28, alunecări și prăbușiri de teren - 1, asistență medicală la accidente rutiere - 5;
- 170 acțiuni de protecție a comunităților, dintre care (salvare animale - 56, alte intervenții - 114);
- 26 acțiuni de protecție a mediului;
- 38 de exerciții;
- 78 acțiuni de recunoaștere reprezentând 1,39% din totalul intervențiilor;
- 253 solicitări la care nu a mai fost necesară intervenția serviciilor profesioniste;

La cele 5612 intervenții au participat următoarele structuri:
- Detașamentul de Pompieri Tulcea: 3115 intervenții:
- Secția de Pompieri Măcin: 1067 intervenții;
- Stația de Pompieri Babadag: 1298 intervenții;
- Pichetul de Pompieri Nave Operative Crișan: 60;
- Serviciile voluntare pentru situații de urgență: 72;

În cele mai multe situații, intervențiile pentru stingerea incendiilor au avut drept împrejurare determinantă următoarele cauze:
- Instalații electrice defecte;
- Coș /burlan defect sau necurățat;
- Foc deschis în spații deschise;
- Fumatul;

Pe timpul desfășurării intervențiilor au fost salvate 480 persoane și bunuri în valoare de 575.678.900 lei lei, 2 de animale mari și 41 de animale mici.

Intervențiile echipajelor SMURD s-au concretizat prin asistarea unui număr de 3760 persoane, din care 3368 adulți și 231 de copii, comparativ cu anul 2024 când au fost asistate un număr de 3257 persoane, dintre care 3000 adulți și 257 de copii.

Principalele afecțiuni pentru care au intervenit echipajele S.M.U.R.D. au fost:
- Traumatisme - 1328 cazuri
- Afecțiuni medicale generale - 1956 cazuri
- Intoxicații - 143 cazuri
- Accidente rutiere - 160 cazuri
- Descarcerare - 14 cazuri
- Persoane deblocate - 12 cazuri

În anul 2025, compartimentul Monitorizare Situații de Urgență și Dispecerat a primit de la A.N.M. și I.N.H.G.A. un număr de:
- 228 atenționări:
- Meteorologice - 195;
- Hidrologice - 33.
- 69 avertizări:
- Meteorologice - 50;
- Hidrologice - 19.
- 50 informări:
- Meteorologice - 41;
- Hidrologice - 9.

Totodată, au fost transmise prin sistemul RO ALERT 11 avertizări (2 avertizări de cod portocaliu, 5 avertizări pentru copii minori dați dispăruți și 4 pentru avertizarea populației despre producerea unor situații de urgență generate de incendii și luarea măsurilor de autoprotecție).

Pe linia de prevenire a situațiilor de urgență, în anul 2025 inspectorii din cadrul Inspecției de prevenire au desfășurat un număr de 1606 de controale tehnice de prevenire la obiectivele de interes din Județul Tulcea, în urma cărora au fost aplicate 228 de amenzi în cuantum de 1.205.600 lei.

Pe linia de avizare/ autorizare, în anul precedent s-au înregistrat un număr de 491 de solicitări de avize/ autorizații de securitate la incendiu, dintre care emise:
- 44 de avize de securitate la incendiu;
- 36 de autorizații de securitate la incendiu soluționate;
- 41 - alte categorii de avize;

În plan internațional, în anul 2025, au fost scrise și depuse cu succes trei proiecte pentru finanțare europeană, două dintre ele fiind deja în curs de implementate:
- 'Developing cross-border cooperation în fire management along the Danube - FIPRO', finanțat prin programul Interreg NEXT România - Ukraina 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 390.897,82 euro (3 UTV-uri, o cisternă pe contanier cu abroll, un set de echipamente foto-video și o stație portabilă de lucru).
- 'Joint response în cases of fires, floods în hard to reach areas and search and rescue Interventions - F.F.&S.A.R.', finanțat prin programul Interreg NEXT România - Ukraina 2021- 2027.

Valoarea totală a proiectului este de 1.349.741,84 euro (două ambarcațiuni rapide de intervenție, o dronă subacvatică și un chit de antrenament).

În continuare, pompierii tulceni rămân în sprijinul cetățenilor și sunt pregătiți să intervină pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență apărute pe raza județului Tulcea.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 158

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.