logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI

La data de 29 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc au desfășurat acțiuni pe raza de competență pentru identificarea persoanelor urmărite sau față de care au fost dispuse măsuri legale, conform legislației în vigoare.

În urma activităților, a fost depistat un tânăr de 21 de ani, din comună Brețcu, pe numele căruia instanța de judecată emisese un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta a fost reținut, iar cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Covasna au fost întreprinse demersurile necesare pentru introducerea sa într-o unitate de penitenciar, în vederea executării pedepsei.

Tânărul a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință și complicitate la tâlhărie calificată.

În fapt, în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2023, acesta a sustras un autoturism din comună Brețcu, pe care l-a folosit fără drept, iar ulterior, în aceeași noapte, a sprijinit alte două persoane în comiterea unei tâlhării.

Prin folosirea violenței, a fost sustras un telefon mobil din posesia unei persoane vătămate.

Menționăm că și celelalte două persoane implicate în săvârșirea faptelor, aflate la vârsta minoră la momentul comiterii ilegalităților, au fost deferite justiției, fiind condamnate, iar în prezent sunt încarcerate în vederea ispășirii pedepselor stabilite de instanța de judecată.

Afisari: 168

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.