Comunicat de presă - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND SÃVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI INFORMATICE
Ieri, 28 ianuarie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în municipiul Buzău, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și înșelăciune.
Din datele și probele administrate în cauză a reieșit faptul că, la data de 3 mai 2025, o femeie, în vârstă de 25 de ani, ar fi determinat o altă femeie, în vârstă de 26 de ani, să achiziționeze mai multe vouchere prin intermediul unei aplicații care, ulterior, ar fi fost utilizate de către femeia în cauză.
Totodată, sub pretextul recuperării contravalorii voucherelor, aceasta ar fi determinat persoana vătămată să-i furnizeze datele cardului bancar și ar fi efectuat, în mod fraudulos, două tranzacții, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 14.000 de lei.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, ieri, 28 ianuarie 2026, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Buzău.
Persoana vizată a fost depistată și condusă la audieri. Față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și înșelăciune.
Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal, reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei și care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.