logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Declarație de presă - Deputat Remus-Gabriel Lăpușan (PSD)

Parteneriatul Hidroelectrica-EDF, un pas important pentru proiectul Tarnița-Lăpuștești

Mă bucur că, după multe discuții și etape parcurse de-a lungul timpului, Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica a aprobat asocierea cu compania franceză EDF Power Solutions International, un pas important pentru deblocarea și avansarea proiectului hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești.

Poate după mai bine de 20 de ani de la primele discuții serioase despre acest obiectiv strategic, această decizie creează premisele necesare pentru ca proiectul Tarnița-Lăpuștești să intre, în sfârșit, într-o etapă de acțiuni concrete și asumate instituțional.

Vorbim despre o investiție complexă, cu un istoric îndelungat, care a cunoscut numeroase blocaje și reluări de proceduri, tocmai din cauza dimensiunii și importanței sale.

Aprobarea asocierii dintre Hidroelectrica și EDF, în cote egale, reprezintă un semnal pozitiv și necesar pentru sistemul energetic național. Un astfel de proiect poate contribui la stabilitatea rețelei, la echilibrarea producției de energie și pe termen mediu și lung, la crearea condițiilor pentru prețuri mai bune la energie pentru consumatori. În același timp, realizarea investiției ar putea genera locuri de muncă, atât în faza de construcție, cât și ulterior, prin activitățile de operare și mentenanță.

Importanța proiectului Tarnița-Lăpuștești nu se rezumă doar la componenta economică. O astfel de capacitate de stocare a energiei, definită ca o baterie naturală pentru sistem, este esențială pentru integrarea surselor regenerabile și pentru creșterea siguranței energetice a României, mai ales într-un context regional și european marcat de provocări majore în domeniul energiei.

Desigur, această decizie nu înseamnă că proiectul este finalizat. Urmează etape administrative, tehnice și financiare care trebuie parcurse cu seriozitate, transparență și respectarea tuturor procedurilor legale. Este important ca pașii următori să fie făcuți temeinic, astfel încât investiția să fie una solidă și durabilă.

Sper ca acest moment să marcheze începutul unei perioade de lucru concrete și responsabile și ca proiectul Tarnița-Lăpuștești să intre, în cele din urmă, în linie dreaptă. Este o investiție de care România are nevoie și care merită tratată cu răbdare, profesionalism și consecvență.

Remus-Gabriel Lăpușan, deputat PSD

28.01.2026

Afisari: 128

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.