Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
BÃRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN VASLUI
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat de 50 de ani, din comuna Miclești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
La data de 20 ianuarie 2026, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani din comuna Miclești și-ar fi agresat fizic concubina.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au stabilit că, la data de 20 ianuarie 2026, în jurul orei 19.00, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul cercetat și-ar fi agresat concubina, o femeie de 44 de ani.
Conform concluziilor provizorii medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, femeia a suferit leziuni ce necesită 10 - 11 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.
În cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, ordin prelungit de Judecătoria Vaslui, pe o perioadă de 11 luni.
La data de 26 ianuarie 2026, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui l-au reținut pe bărbatul cercetat, pe o perioadă de 24 de ore.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, față de bărbat fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanei cercetate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.