logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1

Cursuri inedite de engleză, franceză sau germană la grădinițele din Sectorul 1

Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul 'Educație și viitor pentru toți', o inițiativă care le oferă celor mici posibilitatea de a învăța o limbă străină prin activități interactive și jocuri adaptate vârstei lor.

Copiii vor studia engleza, franceza, germana sau altă limbă străină care va fi stabilită la nivelul fiecărei grădinițe, prin Consiliul de Administrație, și va fi predată o dată pe săptămână, în funcție de preferințele comunității școlare. Astfel, fiecare copil va putea învăța într-un ritm plăcut și va avea ocazia să experimenteze bucuria descoperirii prin joc.

Proiectul se va desfășura în perioada februarie - iunie 2026, după aprobarea bugetului local, în 28 de grădinițe de stat din Sectorul 1, pentru 269 de grupe de preșcolari. Activitățile vor avea loc în spațiile grădinițelor, fără a afecta programul obișnuit al copiilor.

Bugetul estimat al proiectului este de 807.000 de lei.

Educația timpurie înseamnă începuturi solide pentru viitor, iar învățarea prin joc îi ajută pe cei mici să descopere lumea cu încredere și curiozitate.

Implementarea Proiectului se realizează la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Pentru mai multe informații despre program, părinții se pot adresa unității de învățământ la care sunt înscriși copiii sau pot contacta Serviciul Educație și Sănătate, din cadrul Primăriei Sectorului 1, la numărul de telefon 021/319.10.13 int. 220.

Serviciul Comunicare

Afisari: 141

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.