logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ICR Tel Aviv

Celebrarea Zilei Culturii Naționale la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv continuă seria de manifestări organizate pentru marcarea Zilei Culturii Naționale printr-un concert cameral care aduce în prim-plan patrimoniul vocal și instrumental românesc în dialog cu spațiul cultural israelian. Evenimentul va avea loc în data de 31 ianuarie, de la ora 20:00, la Conservatorul din Tel Aviv (str. Louis Marshall nr. 25).

Programul reunește lieduri de George Stephănescu, Felicia Donceanu și Valentin Teodorian, alături de lucrări camerale cu filon românesc semnate de Bela Bartok, Geza Frid și Gyorgy Ligeti, conturând o perspectivă coerentă asupra identității românești în muzica europeană a secolelor XX-XXI.

Sopranele Madeleine Pascu și Aida Pascu propun o incursiune în tradiția liedului românesc, iar Rosmarin Ensemble - Rotem Braten (flaut), Itamar Ringel (violă), Marina Fradin (harpă) - oferă o sonoritate rafinată și transparentă, printr-o adaptare timbrală inedită a acompaniamentelor, realizată de Ionuț Pascu.

Program muzical:

Lieduri de George Stephănescu, Felicia Donceanu, Valentin Teodorian;

Bela Bartok - Romanian Folk Dances (1915);

Geza Frid - Sounds of Romania, Op. 87 (1975);

Gyorgy Ligeti -Kineret (1942); Hora lungă (1990).

Afisari: 139

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.