logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț

Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 25.01.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C.E.P, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prev și ped de art.336 alin.1 din C.pen cu aplic.art.41 alin.1 din C.pen și art.43 alin.5 din C.pen și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere', faptă prev. și ped. de art 335 alin.1 din C.pen cu aplic.art.41 alin.1 din C.pen și art.43 alin.5 din C.pen, în stare de recidivă postexecutorie, ambele cu aplicarea art.38 alin.2 din C.pen.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că inculpatul C.E.P, la data de 24.01.2026, în intervalul orar 18:50-19:10, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice având o alcoolemie de 2,36 g/l alcool pur în sânge la prima probă respectiv de 2,17 g/l alcool pur în sânge la proba a II a, a condus pe DJ 708 și apoi pe DC 36 către loc Pescari și apoi înspre loc.Iosaș, jud.Arad, autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare AR-01-HXA.

În data de 25.01.2026 față de inculpatul C.E.P s-a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gurahonț, propunere ce a fost admisă, dispunându-se luarea măsuri arestării preventive pe o durată de 30 zile.

În prezenta cauză, cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Prim-procuror delegat Ilca Diana,
purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț

Afisari: 201

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.