logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări

TREI STRÃINI ÎNDEPÎRTAȚI SUB ESCORTÃ ȘI DOUÃ DECIZII DE RETURNARE CU TERMEN DE PLECARE VOLUNTARÃ, ÎN URMA ACTIVITÃȚILOR DESFÃȘURATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI DIN BUCUREȘTI ȘI ILFOV

Polițiștii de imigrări din București și Ilfov au depistat, în mai multe acțiuni desfășurate în a doua jumătate a lunii ianuarie, cinci străini aflați în ședere ilegală. În urma verificărilor, au fost dispuse și măsuri, inclusiv îndepărtarea sub escortă și interzicerea intrării pe teritoriul Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene.

La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări din Ilfov au depistat, în Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, un cetățean turc, în vârstă de 36 de ani, aflat în ședere ilegală.

În urma verificărilor, pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene. Totodată, a fost aplicată sancțiunea contravențională a avertismentului.

În zilele de 19 și 20 ianuarie a.c., alți doi străini au fost depistați în ședere ilegală de polițiștii de imigrări din București și Ilfov. Este vorba despre un cetățean libanez, în vârstă de 24 de ani, și un cetățean nigerian, în vârstă de 41 de ani.

În cazul cetățeanului libanez, s-a constatat că nu a respectat o decizie de returnare emisă anterior, motiv pentru care a fost îndepărtat sub escortă până la punctul de trecere a frontierei. De asemenea, a fost dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de 3 ani, calculată de la data ieșirii.

În ceea ce privește cetățeanul nigerian, a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile.

La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări au depistat alți doi străini aflați în ședere ilegală.

Primul caz vizează un cetățean algerian, în vârstă de 40 de ani, care, pe lângă faptul că se afla în ședere ilegală, nu a respectat nici decizia de returnare emisă anterior. În acest context, a fost dispusă îndepărtarea sub escortă până la punctul de trecere a frontierei, precum și interzicerea intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de 5 ani, calculată de la data ieșirii.

Cel de-al doilea caz se referă la un cetățean vietnamez, în vârstă de 30 de ani, depistat de polițiștii de imigrări din Ilfov în Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, în timp ce încerca să părăsească teritoriul României cu intenția de a ajunge în Franța. Față de acesta a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă, precum și interzicerea intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de 6 luni, calculată de la data ieșirii.

Siguranța cetățenilor rămâne o prioritate pentru polițiștii de imigrări, iar acțiunile de prevenire și combatere a șederii ilegale vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 123

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.