Comunicat de presă - 'Uniunea Militarilor și Politiștilor Mihai Viteazul'
Gabriel Oprea: 'Să ne păstrăm credința în Dumnezeu și dorința de a face din România o țară mai puternică'
Ziua de 24 ianuarie este dedicată oștirii țării și eroilor voluntari căzuți, de-a lungul istoriei, pe câmpurile de luptă pentru independență și apărarea Patriei. Este unul din momentele valoroase de solidaritate ale națiunii noastre.
În 1859 a început construcția României moderne și a triumfat credința în valorile noastre naționale, iar aceste valori ne-au purtat către România de astăzi, un stat puternic și european, un factor de echilibru în regiune. Trebuie să fim veșnic recunoscători înaintașilor, să arătăm respect față de marii oameni de stat care au făcut Revoluția de la 1848 și Unirea de la 1859, pentru curajul și hotărârea cu care au luptat.
Militarii voluntari au dus în permanență cu ei mesajul unirii, pentru că au fost animați de cele mai curate și mai frumoase sentimente românești, de dragoste de țară și de semeni. Cea mai importantă valoare pentru un om de stat este devotamentul față de țara lui. În 1859, Alexandru Ioan Cuza și-a făcut datoria față de țară cu demnitate de militar. Cei care au purtat și cei care poartă uniforma Armatei Române onorată de Alexandru Ioan Cuza, să fie mândri de ea! Armata este liantul națiunii române peste timp, iar iubirea de țară și credința în Dumnezeu sunt valorile care i-au călăuzit mereu pe români, de-a lungul timpului. Gândurile noastre se îndreaptă spre militari și polițiști, cu recunoștință și respect. La fel cum astăzi ne amintim din nou de eroii care și-au pierdut viața în Afganistan, Irak și Kosovo, luptând pentru pacea lumii, până la sacrificiul suprem.
La aniversarea Unirii Principatelor Române, trebuie să știm că uniți suntem mai buni, să păstrăm în suflete credința în Dumnezeu și, indiferent de vremurile pe care le traversăm, să nu pierdem dorința de a face din România o țară mai puternică. La mulți ani, români! La mulți ani, România!
Gl.(r) Gabriel Oprea
Presedintele UMPMV
Presedintele PPMP
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.