Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
În perioada 21-22 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au desfășurat o serie de activități de amploare, având ca scop implementarea planurilor de acțiune privind creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule cu postul de conducere pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului, precum și prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au verificat peste 40 de autovehicule, fiind efectuate totodată testări cu aparatul etilotest pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului.
În urma controalelor efectuate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată și 4 sancțiuni contravenționale pentru alte abateri de la normele rutiere.
Ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea a 4 permise de conducere.
Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță rutieră pe drumurile publice din județul Tulcea.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.