logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

BULETIN INFO - RUTIER

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de circulație din județ, acționând pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere și pentru creșterea siguranței rutiere

În urma verificărilor efectuate au fost constatate 132 de contravenții, fiind aplicate sancțiuni conform legislației în vigoare. Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care un permis pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și trei permise pentru neprezentarea la unitatea de poliție competentă în termen de 24 de ore în vederea declarării unui evenimet rutier.

Polițiștii rutieri sunt prezenți în trafic pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Recomandări pentru o deplasare în siguranță:
Conducătorilor auto le recomandăm să circule cu viteză redusă, să mărească distanța între autovehicule și să se asigure foarte bine înaintea oricărei manevre de schimbare a direcției de mers.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În condițiile unui trafic aglomerat, precipitațiile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile.

Dacă traficul rutier se va întrerupe din cauza ninsorii, scoateți autovehiculele în afara părții carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.

Rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiții de ninsoare și/ sau drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

Nu în ultimul rând, pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția, să nu circule pe partea carosabilă, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Informații utile privind restricțiile de trafic cauzate de evenimente rutiere sau manifestări meteo pot fi accesate pe site-ul Poliției Române: https://politiaromana.ro/ro/info-trafic

Afisari: 168

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.