logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Colegiul Național al Asistenților Sociali

COLEGIUL NAȚIONAL AL ASISTENȚILOR SOCIALI DIN ROMÂNIA LANSEAZÃ GALA NAȚIONALÃ A EXCELENȚEI ÎN ASISTENȚÃ SOCIALÃ, EDIȚIA A XII-A

Un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și implicării sociale

București, 15 ianuarie 2026 - Colegiul Național al Asistenților Sociali din România anunță începerea perioadei de înscrieri și nominalizări pentru cea de-a XII-a ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, eveniment organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Asistenței Sociale.

Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială celebrează realizările profesiei de asistent social și evidențiază rolul esențial al contribuțiilor din domeniul social, subliniind nevoia de acțiune constantă pentru susținerea comunităților.

Ediția a XII-a a Galei va avea loc în data de 17 martie 2026 și va fi prezentată de Andreea Marin, Ambasadorul Excelenței în Asistență Socială.

În perioada 15 ianuarie - 6 februarie 2026 se pot face înscrieri/nominalizări.

La ediția anterioară a Galei, Diana Cristea, președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, sublinia: 'Gala este despre asistenții sociali. Despre cei care cred în puterea schimbării, despre cei care, indiferent de provocări, își păstrează umanitatea, compasiunea și dorința de a face bine.'

Comunitatea asistenților sociali din România a devenit, în timp, una puternică și vizibilă, reunind aproape 15.000 de asistenți sociali și 32 de structuri teritoriale, având un rol clar definit și reglementat în legislație, un statut profesional consolidat și responsabilități bine stabilite.

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România a dezvoltat coduri și ghiduri pentru creșterea competențelor profesionale, a realizat cercetări menite să sprijine demersurile de advocacy pentru profesie, a inițiat și organizat de 12 ani Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, a creat o platformă de e-learning, iar de anul trecut, a format prima generație de supervizori care va contribui la progresul și profesionalizarea domeniului.

În cadrul ediției din acest an a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială vor fi acordate următoarele premii:

I. Premiul Asistentul Social al Anului 2025

II. Categoria Asistenți Sociali ai Anului 2025:

1. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecției Copilului

2. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecției și Promovării Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități

3. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Serviciilor Medicale și de Sănătate

4. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Reintegrării Sociale a Persoanelor Private de Libertate

5. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecției Persoanelor Vârstnice și Îngrijirii la Domiciliu

6. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Asistenței Sociale Comunitare

7. Premiul pentru Asistentul Social din Mediul Rural

8. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Promovării Egalității de Șanse între Femei și Bărbați

9. Premiul pentru Cel mai Bun Asistent Social Debutant, Absolvent 2025

10. Premiul de Excelență în Intervenția Indirectă

III. Categoria Personalități care Susțin Asistența Socială:

1. Premiul personalitatea anului care a Susținut și a Promovat Asistența Socială în Anul 2025 (persoană publică, politician, jurnalist, vedetă, actor, sportiv, etc.)

2. Premiul pentru Instituția Anului

3. Premiul Personalitatea Anului 2025 în Promovarea Educației și Formării în Asistență Socială

4. Premiul de Excelență pentru Promovarea Profesiei Liberale de Asistent Social

5. Premiul pentru Întreaga Carieră în Promovarea Asistenței Sociale

6. Premiul pentru Cea mai Activă Sucursală Teritorială CNASR

Informații suplimentare se pot solicita prin email la adresa cnasr@cnasr.ro.

www.cnasr.ro,

https://cnasr.ro/gala/2025â

https://www.facebook.com/Gala-Na%C5%A3ional%C4%83-a-Excelen%C5%A3ei-%C3%AEn-Asisten%C5%A3a-Social%C4%83-404080576404829

Colegiul Național al Asistenților Sociali reprezintă interesele profesiei de asistent social și acționează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia și pentru ridicarea prestigiului ei in cadrul vieții sociale.

Afisari: 254

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.