Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița
În continuarea comunicatului de presă din data de 09.01.2026, Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșita este abilitat să aducă la cunoștință opiniei publice următoarele:
În data de 09.01.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșita a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P.P.M. pentru săvârșirea a trei (3) infracțiuni de ultraj, prev. de prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C.pen. rap. la art. 193 alin. (2) C.pen., cu aplic. Art. 38 alin.1 C.pen. iar, în urma audierilor efectuate, s-a formulat propunerea luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind admisă de Judecătoria Reșita.
În fapt, din probele administrate, s-a stabilit că la data de 08.01.2026, în jurul orei 22:20, în timp ce se afla în apartamentul situat în orașul Bocșa, jud. Caraș-Severin, P.P.M. a exercitat acte de violență asupra agenților de poliție B.A.V., S.R. și H.A., din cadrul Poliției Orașului Bocșa, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, intervenind la o solicitare SNUAU 112, în concret i-a mușcat pe aceștia și anume:
Agentul de poliție B.A.V. a fost mușcat de brațul drept în zona cotului superior, agentul de poliție S.R. a fost mușcat de mâna dreaptă în zona degetelor și de mâna stângă în zona cotului aproape de umăr iar agentul de poliție H.A. a fost mușcat de piciorul stâng (membru inferior / gambă), toți trei suferind astfel leziuni traumatice cuantificate prin zile de îngrijiri medicale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive ori sesizarea instanței nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție, inculpații fiind prezumați nevinovați până la pronunțarea unei soluții definitive în cauză.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.