Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CÃTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate zilele acestea, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce puneau în pericol siguranța traficului rutier.
*
La data de 11 ianuarie 2026, ora 16.30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 243 A în comuna Pochidia, județul Vaslui, au procedat la oprirea regulamentară a unui moped condus de către un tânăr de 18 de ani, din aceeași localitate.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că mopedul nu este înregistrat.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanei cercetate.
**
La data de 12 ianuarie 2026, ora 22.48, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Republicii din municipiul Bârlad, județul Vaslui, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism condus de către un bărbat de 29 de ani, din aceeași localitate.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că mopedul nu este înregistrat.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanei cercetate.
Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcați la volan dacă ați consumat substanțe psihoactive și/ sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.
Extras legislativ
Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că:' (31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336'.
Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța traficului rutier, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.
CONDUCEȚI CU GRIJÃ !
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.