Comunicat de presă - Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța
Referitor la incidentul din cursul nopții trecute, când ne-am confruntat cu o situație deosebit de gravă, generată de un grup de persoane/rude ale unei paciente internate în cadrul Secției Clinice Neurologie, facem următoarele precizări:
Un grup de persoane a pătruns neautorizat în incinta spitalului, în jurul orei 3 dimineața, cu intenția de a externa pacienta, încălcând flagrant regulile de acces, normele interne și protocoalele de siguranță ale unității sanitare.
Inițial, grupul s-a deplasat în Unitatea de Primiri Urgențe, unde a perturbat activitatea medicală prin comportament agresiv și prin filmarea neautorizată a personalului și a spațiilor medicale, inclusiv prin transmiterea în direct pe rețelele de socializare. Ulterior, aceștia au pătruns abuziv în Secția Neurologie, creând panică în rândul pacienților internați. Au perturbat actul medical și au adresat amenințări personalului medical.
Menționăm ca pacienta fusese evaluată complet și beneficia de tratament corespunzător simptomatologiei pentru care a fost spitalizată. Internarea a avut loc în cursul zilei precedente, în jurul orei 19:00. Pe parcursul serii și al nopții, pacienta a efectuat investigațiile necesare, inclusiv CT și angio-CT, rezultatele fiind favorabile, fiind exclusă orice patologie vasculară acută.
Având în vedere gravitatea situației, pentru restabilirea ordinii și siguranței pacienților și a personalului, a fost necesară intervenția organelor de poliție.
Crina KIBEDI
Relații Publice SCJU Constanța
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.