Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș
Misiuni executate și rezultate obținute de jandarmii argeșeni în perioada 29.12.2025-04.01.2026
În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au intensificat măsurile de ordine si siguranță publică în zona de competență, având o prezență activă la evenimentele organizate în spațiul public cu ocazia Revelionului, pentru a evita producerea de evenimente nedorite pe timpul acestora.
De asemenea, în aceeași perioadă au executat acțiuni pentru verificarea respectării legislației în domeniul articolelor pirotehnice și acțiuni în colaborare cu organele silvice. Totodată, aproximativ 45 de jandarmi argeșeni au acționat pentru menținerea ordinii publice în patrule mixte cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș.
În perioada analizată, jandarmii argeșeni au aplicat 21 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale Legii 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv 14 amenzi în valoare de 4.600 lei și 7 avertismente.
Principalele sancțiuni au fost aplicate pentru adresare de injurii, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, refuz de legitimare, dar și pentru tulburarea ordinii publice.
O amendă în valoare de 1.000 lei și 3 avertismente au fost aplicate de către jandarmii din cadrul Postului Montan Rucăr în urma unui apel 112 care reclama faptul că mai multe persoane se plimbă cu autovehicule tip ATV în comuna Dragoslavele, într-o zonă nedestinată acestui scop. Acestea au fost sancționate pentru pătrunderea cu autoturismul în interiorul fondului cinegetic, fără aprobarea gestionarului, conform Legii 407/2006.
O sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei a fost aplicată, conform O.U.G. 55/2002, unui bărbat din cartierul Prundu, pentru lăsarea fără supraveghere a doi câini din categoria celor periculoși.
Tot în ultima săptămână, jandarmii argeșeni au aplicat 5 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale Legii 54/2012. Astfel, mai multe persoane au fost depistate desfășurând activități de picnic în cartierul Găvana, în alte zone decât cele special amenajate.
În perioada analizată, au fost legitimate și verificate aproximativ 200 de persoane, folosind eDAC - aplicația informatică pentru controale polițienești în spațiul Schengen.
Jandarmii argeșeni vor continua acțiunile de acest tip, cu scopul de a preveni și a combate faptele de natură contravențională și infracțională din zona de responsabilitate.
Compartimentul informare, relații publice și cu publicul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.