Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova
Aproximativ 6000 de lei și substanțe interzise găsite de jandarmi asupra unor tineri, în Ploiești
În data de 29 decembrie 2025, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova a observat, în municipiul Ploiești, un grup de persoane care, la vederea forțelor de ordine, au manifestat un comportament suspect.
În urma legitimării și a verificărilor efectuate, asupra uneia dintre persoane a fost identificată o cantitate de aproximativ 20 de grame de materie vegetală posibil interzisă la deținere.
Cei trei tineri, materia vegetală precum și suma de 5950 lei găsită asupra unuia dintre aceștia au fost predați împreună cu actele de sesizare Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești- Serviciul Antidrog, pentru continuarea cercetărilor.
În data de 30.12. 2025, împotriva tânărului asupra căruia a fost găsită materia vegetală, a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.