Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș
Articole pirotehnice interzise la deținere, confiscate de jandarmii argeșeni
În data de 30 decembrie 2025, jandarmii argeșeni au desfășurat o acțiune punctuală pe linia combaterii faptelor antisociale în domeniul articolelor pirotehnice, pe raza județului Argeș.
În timpul verificărilor efectuate în comună Călinești, jandarmii au depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani, care deținea fără drept articole pirotehnice, faptă interzisă de prevederile legale în vigoare. Acesta oferea spre comercializare în cadrul unei tonete autorizate, articole pirotehnice din categoria F1, însă, în urma controlului, jandarmii au depistat într-o altă tonetă articole pirotehnice interzise la deținere.
Jandarmii au ridicat 20 de cutii cu articole pirotehnice (aproximativ 1000 de focuri) din categoriile F2, F3 și T1, a căror deținere de către persoane neautorizate este interzisă.
Pe numele persoanei au fost întocmite actele de constatare, care au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor, conform cadrului legal.
Jandarmeria Argeș continuă acțiunile de prevenire și combatere a faptelor care pot afecta siguranța publică și reamintește cetățenilor că deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice de către persoane neautorizate este interzisă, iar nerespectarea cadrului legal atrage răspunderea penală sau contravențională, după caz.
Compartimentul informare, relații publice și cu publicul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.