Comunicat de presă - Colegiul Medicilor Stomatologi din România
AP-STOMA: CMSR analizează impactul ordinului, elaborat fără consultarea organismului profesional
Având în vedere că proiectul de ordin al Ministerului Sănătății privind programul AP-STOMA a fost realizat fără consultarea Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Biroul Executiv Național al CMSR a demarat procesul de analiză a impactului noilor dispoziții.
Programul AP-STOMA trebuie să devină un instrument real de sprijin pentru pacienții din categorii defavorizate, bazat pe acces echitabil, transparență și implicarea organismului profesional reprezentativ.
CMSR avertizează că un program național care funcționează într-un număr foarte restrâns de unități riscă să genereze dezechilibre în sistemul de sănătate și percepția unei direcționări netransparente a fondurilor publice.
CMSR consideră că ordinul trebuie să asigure acces real la tratament stomatologic pentru pacienții din categorii defavorizate și să rezolve problema infrastructurii necesare tratamentelor complexe cu asistare ATI.
Rezultatul analizei CMSR va fi comunicat Ministerului Sănătății, în conformitate cu normele aferente procesului de transparență decizională.
Din respect pentru pacienți și corpul profesional al medicilor stomatologi, CMSR va prezenta public rezultatul acestei analize de impact.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.