Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Noi investiții smart la Sibiu: încă 10 obiective publice vor trece pe energie solară
Încă 10 obiective publice din Sibiu vor fi alimentate cu energie verde, solară, produsă de panouri fotovoltaice ce vor fi instalate printr-un nou proiect smart, finanțat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Fondului pentru Modernizare al Ministerului Energiei.
Primăria Sibiu a semnat înainte de Crăciun contractul pentru elaborarea documentațiilor tehnice și pentru execuția lucrărilor.
'În acest domeniu, al eficientizării energetice, anul acesta am finalizat astfel de lucrări la 10 clădiri publice. În 2026 vom continuăm cu încă 9 imobile. La acestea se adaugă 24 de blocuri aflate în lucru, dintre care am și finalizat 8. Un proiect important este și amenajarea parcului fotovoltaic din Dealul Dăii, care va alimenta iluminatul public din oraș. Prin acest nou proiect, încă 5 unități de învățământ, 4 sedii de servicii publice și iluminatul public din Cimitirul Municipal vor fi alimentate cu energie verde, făcându-le mai independente energetic și scăzând costurile facturilor de electricitate.' (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)
Primele 2 luni din contract sunt rezervate elaborării proiectelor tehnice pentru investiții și obținerii avizelor. În următoarele 4 luni se vor instala echipamentele și vor fi puse în funcțiune.
Lista obiectivelor la care vom instala panouri fotovoltaice:
* Sediul Primăriei Sibiu de pe b-dul Victoriei
* Sediul Direcției Fiscale și al Poliției Locale de pe str. Turismului
* Cantina Municipiului Sibiu de pe Calea Gușteriței
* În incinta Cimitirului Municipal, pentru alimentarea iluminatului public
* Imobilele administrative din Grădina Zoologică
* Școala nr. 18 (str. Lungă)
* Școala nr. 20 (str. Macaralei)
* Școala nr. 8 (str. Lupeni)
* Colegiul Tehnic Energetic (str. Electricienilor)
* Colegiul Economic G. Barițiu (str. Oituz)
La Cimitirul Municipal, instalația va fi amplasată pe sol, iar la restul imobilelor panourile vor fi instalate pe acoperișuri. În total, vor fi montate 1000 de panouri solare cu microcristalin, împreună cu întreg sistemul tehnic necesar funcționării și monitorizării. Acestea vor produce 787.114 kWh/an - suficient pentru a acoperi necesarul de energie al obiectivelor din listă.
Toate aceste clădiri vor putea deveni și prosumatori, adică vor putea introduce surplusul de energie generat de aceste instalații în rețeaua electrică centralizată.
Serviciul Comunicare, Sănătate Publică și Tineret
Primăria Municipiului Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.