Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Timiș
400 DE KILOGRAME DE ARTICOLE PIROTEHNICE, DEPISTATE ȘI RIDICATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ȘI SUBSTANȚE PERICULOASE
La data de 29 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul Biroului de Investigații Criminale, au ridicat și indisponibilizat cantitatea de 400 de kilograme de articole pirotehnice interzise la deținere.
Astfel, în urma unui control efectuat la sediul unei societăți comerciale de pe Aleea Aviatorilor din municipiul Timișoara, polițiștii au identificat 400 de kilograme de articole pirotehnice, interzise la deținere și comercializare.
În cauză, se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de prepararea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1, efectuate fără drept.
Articolele pirotehnice au fost ridicate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Reamintim că, potrivit prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, persoanele fizice pot deține și utiliza doar articole pirotehnice din categoria F1, precum artificiile pentru brad sau tort, considerate inofensive la utilizare. Deținerea sau folosirea altor categorii de articole pirotehnice de către persoane neautorizate este interzisă.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.