Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ
Evenimente rutiere cercetate de polițiștii sătmăreni
La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 109L, în localitatea Călinești Oaș.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 34 de ani, din localitatea Boinesti, în timp ce s-ar fi pus în mișcare din afara drumului public, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care circulă regulamentar pe drumul prioritar, condus de către un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Turț, intrând în coliziune cu acesta.
Ulterior, autoturismul condus de bărbatul de 49 de ani a fost proiectat într-un cap de pod, aflat pe marginea părții carosabil.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului de 49 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
***
La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 19, în localitatea Botiz.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un cetățean moldovean de 40 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion ar fi surprins și accidentat un bărbat de 33 de ani, din localitatea Botiz, care se angajase în traversarea drumului public, pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.
Din nefericire, în urma impactului, pietonul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Conducători auto, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier
La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 05:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Petin.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 44 de ani, din localitatea Culciu Mic, în timp ce conducea un autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în gardul și peretele unui imobil.
În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, pagubele materiale rezultate, fiind constatate și consemnate de polițiștii de la fața locului împreună cu specialiștii criminaliști.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,79 mg/ l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice.
Polițiștii continuă cercetările.
***
La data de 25 decembrie, în jurul orei 04.38, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Vinului în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe Drumul Județean 193E, din localitatea Bârsău de Jos, au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Maramureș.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Satu Mare au oprit un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din județul Sălaj.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
***
La data de 26 decembrie, în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Victoriei, din orașul Negrești-Oaș, au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Bixad.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
La data de 28 decembrie, în jurul orei 04.50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Satu Mare, au oprit un autoturism, condus de o tânără de 22 de ani, din localitatea Crucișor.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,65 mg/lalcool purîn aerulexpirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
La aceeași dată, în jurul orei 17.53, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe Drumul Național 19, din localitatea Huta Certeze, au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani, din localitatea Certeze.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,83 mg/lalcool purîn aerulexpirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Aproximativ 200 kg de articole pirotehnice indisponibilizate de polițiștii sătmăreni
La nivel național, în perioada 22 septembrie a.c. - 5 ianuarie 2026, se desfășoară Planul de acțiune, Pirotehnic', în contextul căruia, la data de 24 decembrie a.c., în jurul orelor 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Satu Mare, au identificat o femeie de 38 de ani, din localitatea Beltiug, care ar fi deținut fără drept cantitatea de 10 kg de articole pirotehnice.
Polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor cele 10 kg articole pirotehnice din categoriile P1.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4 și T1 efectuate fără drept.
***
La data de 24 decembrie a.c., în jurul orelor 12.00, în baza Planului de acțiune, Pirotehnic', polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tășnad, au identificat un bărbat de 28 de ani, din localitatea Santău, care ar fi deținut fără drept în autoturismul său mai multe articole pirotehnice.
Polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor peste 30 kg de articole pirotehnice din categoriile P1 și T1.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4 și T1 efectuate fără drept.
***
La data de 27 decembrie a.c., în jurul orelor 17.00, în baza Planului de acțiune, Pirotehnic', polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tășnad și Secției de Poliție Rurală Tășnad, au identificat un bărbat de 45 de ani, din oraș Negrești-Oaș, care ar fi deținut fără drept în autoturismul său mai multe articole pirotehnice.
Polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor peste 150 kg de articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4 și T1 efectuate fără drept.
Recomandări preventive- atenție la folosirea articolelor pirotehnice !
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește cadrul legal privind deținerea și utilizarea articolelor pirotehnice:
Categoria F1
Risc foarte scăzut, efect sonor redus;
Pot fi cumpărate și folosite doar de persoane peste 16 ani;
Chiar și acestea pot provoca accidente dacă sunt utilizate neglijent sau în spații neadecvate.
Nu se folosesc lângă persoane, locuințe, mașini sau animale.
Folosirea lor în locuri aglomerate sau care tulbură ordinea publică atrage răspundere legală.
Categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2
Pot fi deținute și utilizate exclusiv de pirotehniști autorizați;
Deținerea sau folosirea lor de către persoane neautorizate constituie infracțiune.
Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice:
- Între orele 24:00 - 06:00 (cu excepțiile legale);
- În apropierea locuințelor, drumurilor publice sau zonelor aglomerate.
- Lângă instalații electrice, gaze, combustibili sau obiective cu risc de incendiu;
- În apropierea pădurilor;
- În zone cu risc de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
Legea sancționează:
Vânzarea către minori;
Deținerea fără drept;
Folosirea care pune în pericol viața, integritatea corporală sau bunurile.
Ce trebuie să știi despre materialele pirotehnice ?
Având în vedere faptul că începând cu data de 9 august a.c., au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 126/ 1995 privind regimul materiilor explozive prin Legea nr. 92/ 2025, menite să întărească regimul utilizării, comercializării și depozitării articolelor pirotehnice și să consolideze protecția sănătății și siguranței cetățenilor - în mod special a minorilor.
Persoanele fizice: doar cei care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și folosi articole pirotehnice din categoria F1. Orice operațiune cu alte categorii (inclusiv P1 sau petarde/ emițătoare de sunet, cum mai sunt cunoscute) rămâne supusă autorizărilor speciale;
Comercializarea articolelor pirotehnice (inclusiv cele din categoria F1) către minori (sub 16 ani) sau către persoane fără autorizație (articole din categoria F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2) devine infracțiune - cu pedepse ce pot include închisoarea;
Organizarea de spectacole sau jocuri cu articole pirotehnice din categoriile superioare (F2, F3, F4 etc.) este supusă unor condiții stricte de autorizare;
Personalul specializat care manipulează explozivi sau articole pirotehnice trebuie să fie autorizat.
De ce aceste modificări sunt importante:
În sezonul sărbătorilor de iarnă, la nivel național, mai multe persoane - în special copii și tineri - au suferit răni grave sau permanente din cauza articolelor pirotehnice.
Accesul necontrolat la articole pirotehnice mai puternice decât categoria F1, sau utilizarea neregulamentară, conduce la traumatisme grave (pierdere de auz, vedere, arsuri, amputări), explozii sau incendii.
Atenționări pentru părinți, tineri și comercianți:
- Părinți: Nu permiteți copiilor sub 16 ani să dețină sau să utilizeze articole pirotehnice (chiar și cele din categoria P1 - petarde). Verificați ambalajul articolelor pentru a fi siguri că acestea au mențiunea F1. - Tineri: Chiar dacă ai 16 ani sau mai mult, ai voie numai articole din categoria F1 - alte tipuri implică autorizări speciale și poți săvârși o infracțiune.
- Comercianți: Vânzarea către minori sau către persoane neautorizate este infracțiune.
- Publicul: Organizarea unui spectacol cu artificii necesită avizele autorităților (primărie, ISU, poliție).
Aceste modificări legislative nu sunt simple formalități. Ele vin ca răspuns la accidente repetate, la pierderi de vieți sau apariția unor probleme grave de sănătate.
Prevederi legislative:
Legea nr. 126/ 1995 republicată prevede următoarele:
Art. 37 - (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
A) comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani;
B) comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1;
C) prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de art. 8 sau 9;
D) depășirea cantității maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%.
(2) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.
Orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracțiune !
Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 24-28 decembrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 140.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 21 conducători de autoturisme, fiind reținute și 16 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
Recomandări preventive ale polițiștilor pentru participanții la traficul rutier
Nu conduceți vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive !
Respectați regimul legal de viteză !
Nu efectuați manevra unei depășiri pe sectoare de drum unde acest lucru este interzis !
Manifestați o atenție sporită în apropierea trecerilor pentru pietoni, pentru a le acorda prioritatea la care această categorie de participanți la traficul rutier are dreptul !
Pietonii să traverseze numai pe trecerile semnalizate și doar după ce s-au asigurat temeinic;
Bicicliștii să circule doar pe pistele special amenajate sau pe partea carosabilă, respectând regulile de circulație;
Pentru circulația în condiții de siguranță și pentru prevenirea accidentelor rutiere, adaptați viteza la condițiile de drum, păstrați o distanță de siguranță față de vehiculul care circulă în față sau din sens opus și evitați bruscarea comenzilor autovehiculului.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare solicită tuturor conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic și să contribuie la siguranța rutieră prin respectarea normelor legale.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.