logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud

Rezultate obținute de către jandarmi în perioada minivacanței de Crăciun

Minivacanța de Crăciun s-a desfășurat fără probleme deosebite din punct de vedere al ordinii și siguranței publice. Pe această cale, mulțumim cetățenilor județului Bistrița-Năsăud care au ales să respecte normele de conviețuire socială pe parcursul acestei perioade.

În intervalul menționat, jandarmii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi, în valoare totală de 8.900 de lei, și 3 avertismente scrise, pentru fapte precum:
- Provocarea de scandaluri, tulburarea ordinii publice și cerșetoria.

Printre sancțiunile aplicate se numără și o amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru adresarea de injurii personalului medical, faptă săvârșită în incinta Spitalului Orășenesc din Beclean.

Totodată, în perioada minivacanței au fost constatate două infracțiuni:

Prima infracțiune a fost constatată în noaptea de 26 spre 27 decembrie a.c., de către jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil, aflați într-o acțiune de patrulare pe strada Rodnei din municipiul Bistrița.

Aceștia au depistat un tânăr de 27 de ani, care avea asupra sa substanțe posibil interzise. La
Observarea patrulei, tânărul a manifestat un comportament suspect, motiv pentru care a fost legitimat. În urma controlului corporal preventiv, asupra acestuia a fost descoperit un pliculeț ce conținea o substanță vegetală de culoare verde. Pe numele tânărului au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Cea de-a doua infracțiune a fost constatată în data de 28 decembrie a.c., la unul dintre hipermarketurile din municipiu.

O tânără de 22 de ani, din Cluj-Napoca, a fost depistată în momentul în care a încercat să părăsească magazinul fără a achita produsele alese de pe rafturi (cafea și ulei). Pe numele acesteia au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de furt.

În ambele situații, documentele întocmite au fost înaintate organelor de poliție competente, pentru continuarea cercetărilor.

Afisari: 105

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.