Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița
BÃRBAT ARESTAT PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNILOR DE ÎNCÃLCAREA MÃSURILOR DISPUSE PRINTR-UN ORDIN DE PROTECȚIE ȘI VIOLARE DE DOMICILIU
La data de 27 decembrie a.c., polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un bărbat cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea de către o persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și violare de domiciliu.
Totodată, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul se află în stare de recidivă, perseverând în activitatea infracțională, fiind condamnat anterior pentru comiterea aceleiași fapte.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, la data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, bănuitul, s-ar fi deplasat la domiciliul soției sale și ar fi pătruns, fără drept, în locuința acesteia, încălcând ordinul de protecție emis pe numele său, prin faptul că nu ar fi respectat distanța minimă de femeie și de locuință sa.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.